Jurnalul lui Georgel ( VI ) – 25.08.2020

Scripcaru pictat

Iară m-am trezit prost n-am visat nimica. Negru, acum am închis ochii, acum i-am deschis era dimineața. N-am mai visat de câteva zile, intru în panică, dacă nu mai visez toată viața. Păi și cum aflu ce am de făcut, că eu visam ce să fac a doua zi, mai visam cum îl mai leagă pe unul altul de mă trezeam vesel dimineața. Nu e a bună, dacă trebuie să merg la doctor să îmi dea tratament ca să visez noaptea. Urâtă treabă, mă deprimă și nu e bine că mă adulmecă dușmanul și vrea să îmi facă rău după aia.

M-am îmbrăcat și m-am dus la birou la mine la primăria mea că trebuie să stau acolo să mă vadă sclavi din primărie că sunt pe treabă că dacă nu, se lasă pe tânjală și au timp să se gândească la combinații, să mă facă. Lasă că mă închid în birou și mă fac că vorbesc la telefon sanchi, să mă audă ăștia, mă fac că zbier la unul și la altul, să li se facă iară frică, să stea drepți când mă văd. Mama lor de fomiști și combinatori. Trebuie să știe cine e stăpânul că și-o ia în cap și mă trezesc cu vreo nefăcută.

Cred că m-am gândit cum fac eu. Am două soluții. Unu, să mă fac primar încă un mandat la alegeri, și atunci e liniște, în 3 luni îi fac și pe ăștia din consiliu local de vin de la USR PLUS de stau ghiocei în fața mea. Și treaba merge înainte, la mine sunt butoanele și la voi scandalul. La mine banu și la voi vorbăria goală hahaha. Soluția numărul doi e să iau bătaie la alegeri și să mă fac consilier local. Boooon! Și fac urât tare ca să mă pună vice primar, și îi fac lui Coliban cum i-am făcut lui Ghișe, îl las să vorbească singur în pungă. Păi??? Ce crede ăsta că mișcă ceva în primăria mea? Toată lumea în primăria mea este datoare la mine. S-a înțeles??? Toată lumea, toată lumea, toată lumea! I-am luat de pe stradă și i-am făcut oameni, stăteau la pomană și la șomaj și le-am dat o bucată de pâine la copii. Eu i-am făcut oameni, eu îi dau afară ca să-i văd la șomaj cu supa de la cantina socială în pungă. Niște cerșetori, slugi rele, mincinoase și bețive. Numai să mintă, să înșele și să fure! Și după patru ani pac, iar candidez, după ce o să fie orașul în ruine. O să mă roage lumea pe stradă, o să mă ducă pe brațe la primărie, mă fac primar pe viață. Oricum e bine, dar dacă nu ies primar, vin băieți ăștia de colectează ratele lunare la libertate, și eu o să dau din umeri și o să le arăt spre Coliban, luați de la ăsta, că de mine v-ați săturat. Și atunci să văd eu cum se mai face banu să circule hahaha. Le paralizez toate treburile chiar și la București. Gata se taie finanțarea! Hahaha. Dacă nu mai sunt eu primar, vă mângâie foamea la portofel, nu mai mergeți la Saint Tropez în vacanță cu amantele, mergeți la Agigea la gazdă cu toată familia să mâncați supă la plic. Fomiștilor care sunteți voi mari politicieni! Păi ce băi, mie îmi e frică de voi? Băi căcănarilor, eu am dat cu mătura la viața mea, am tăiat cu flexul țevi, am tremurat iarna în stația de autobuz cu pantofi rupți în picioare de intra zăpada și îngheța piciorul cu tot cu șosetă, care și aia era ruptă și cârpită. Și tăceam și înghițeam! Și mă uitam cum alți au de dă pe afară și mă scuipau că sunt gângav și moldovean, tu-i în cur pe mă-sa. Ăștia m-au înrăit tare de tot. Și ziceau lasă că îl punem pe ăsta că e prost face ce zicem noi. Și am tăcut și am strâns din dinți, și am făcut, și am semnat și m-am îmbolnăvit de nervi la stomac, și am stat cuminte n-am zis nimica. Și am așteptat, și am stat, și am ascultat, și am făcut pe prostul, și am semnat. Și când mi-am văzut sacii în căruță pac! le-am răsturnat io coliva în cap când a fost să fie. Lecție de viață le-am dat!!! Să se știe! Păi nu știu eu cum e cu sluga hoață? Păi n-am fost eu băiat bun la toate, mai dă cu mătura, mai strânge un șpan, mai taie o țeavă, mai cară nu știu ce? Ascultă la mine, le citesc ura în ochi la toți, se vede pe ei că m-ar mânca de viu dacă ar putea. Na, luați de aici că n-aveți servici hahaha proștilor cu facultăți. Slugoi fără voință, să vă târâți pe jos băăăi că vă dau o bucată de pâine! Mari creiere și strategi, nu știți nimic, v-am făcut ca pe maidan hahaha nu se pune nimeni cu mine.

Că de aia m-au votat oameni. În 2004 că l-am făcut pe prostul ăla de domn profesor de matematică sau informatică Ghișe, terci de nu-l mai cunoșteai pe stradă. Și i-am luat io lui toate ideile și până în 2012 le-am tot aplicat, de venea unul-altul și se uita la Brașov și rămânea cu gura căscată. Germania am făcut din Brașov băăăi fomiștilor de oraș care sunteți. V-am făcut oraș european! În 2012 era să mă bată Leonte, bun băiat dar prea finuț, nu știe golăneală de stradă, i-am întors portofelul cu 3 zile înainte de alegeri și l-a luat cu leșin de s-a tăiat pe picioare, nici acum nu și-a revenit hahahahahaha, stă în gura lu Mohaci. Și m-am pus eu pe treabă tată, să fac eu cum vreau eu și cum îmi place mie în orașul meu. DAAAA? Ce i-am mai trimis eu pe fentă pe toți din 2012, de nu m-a răzbit nici unul. Și în 2016 erau așa de stăteam relaxat, odată am venit pe nevăzute pe bicicletă pe Facebook și le-am înhățat friptura de pe masă de nici nu s-au prins că joacă pe lângă horă. Le-am luat piuitul urgent din mersul bicicletei. Aia strategie genială! La curu gol le-am dat bătaie când au venit scorurile, plângeau în batistă ca școlărițele de pension când li se rup chiloți. M-au mușcat de cur până le-au rămas dinți mici dar n-am mișcat un milimetru, oamenii a văzut, le-am dat prosteală la emoție, m-au votat, și le-am golit farfuria. Așa se face! Se știeeee, la Primărie ajungi pe șmecherieeee!

Am ieșit pe fereală să merg la o ciorbă, că am auzit că au apărut zvonuri că vor să facă grevă în primărie, că mă port urât, că ridic vocea. Păi așa se face la argați, ca să le intre în cap! Și hop, iar mă sună Orban. Răspund, și zice, băăăăi, te-ai luat de viața lui omul ăla de l-am trimis la tine să-l ajuți, hai te rog eu dă-i cei trebuie că sunt dator la el, dar eu de colo, băăăăi Lucovidel, eu biserică de satane nu fac aici, să faceți voi de la guvern, eu n-am să-i dau. Aide băăăă ajută-l pe omul nostru că facem să fie bine, ce naiba nu ne mai înțelegem noi, hai că te trec în cărți cu spital, polivalentă ce mai vrei tu pe acolo, dăm de la buget, numai ajută-ne și pe noi să fie bine la toată lumea. Hai că întreabă Săsălău, că-l întreabă din Germania când rezolvăm să nu ne facem de căcat. Bine, bine văd eu am răspuns, lasă că vorbim. Mi-a stat ciorba în gât! Jur, mi-a omorât ăsta pofta de mâncare, iar m-au luat nervi la stomac.

Acum mă duc să beau ceva la prieteni la cârciumă  la separeu, să dorm bine poate visez cum mă face împărat de Brașov. Beau așa să mai sară depresia de pe mine că aș combina ceva, ceva, una-alta dar stau ăștia geană și îmi e că îmi ies din mână până după alegeri.

Hai vă pup pe portofelul vostru de săraci, săracilor!

 

Jorhe de Buruienesco

#InformatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro

( Text publicat pe infobrasov.net )

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *