Tudose ( PSD, fost prim ministru ) – „ Factura casnică mare va veni cu încă un 0 la orice întreprindere, o să fie un dezastru din punct de vedere economic”

Tudose

PSD-ul a găsit oportun să facă mare caz de scumpirile la gaze și electricitate. Nu că ar fi un lucru mărunt acest aspect, ci pentru că la nivel de propagandă, când îl arzi pe român la buzunare, iese circ mare de tot. Și mai ales la gaz și curent.

 

( Citește și – PSD-ul o dă în USRPLUS-isme. Somnul opoziției naște activism – )

 

Dar oricum, nemulțimirile nu se opresc aici. Și cut tot regretul, sunt nevoit să-i cam dau dreptate lui Tudose. Citez dintr-un interviu de pe postul B1 TV „ peste 70% din mărfurile produse în România sunt exportate în Uniunea Europeană, avem cea mai scumpă energie, iar energia este în orice, şi în pâine, şi în tot ceea ce înseamnă zonă industrială (…) Ne plângem doar de facturile casnice. Factura casnică mare va veni cu încă un 0 la orice întreprindere, o să fie un dezastru din punct de vedere economic. Tot ce înseamnă angajator privat şi angajat la privat va avea de suferit. Sunt absolut inconştienţi, se vor închide fabricile, va intra lumea în şomaj, îi vor executa băncile, îi vor executa cei de la curent, de la gaze. Nu ştiu ce vor să facă. Bani din afară, nu există niciun program, astăzi, când stăm de vorbă, nu există nicio factură la decontare la Uniunea Europeană, să primim bani, nici pe programul financiar multianual vechi, nici pe cel nou. Până şi Grecia, cu incendii, ştiţi ce a păţit săraca ţară vara aceasta, au depus programele pentru cadrul financiar multianual următor, noi suntem varză, se ceartă între ei „.

 

În ceea ce privește performața USRPLUS la guvernare, Tudose are următatea părere, cităm „ Ei nu sunt pregătiţi să guverneze, după cum vedeţi. Unul dintre sloganurile lor a fost ‘Fără penali în funcţii publice’ – s-a dus; şi-au clamat marea pricepere în ceea ce priveşte fondurile europe – uitaţi ce au făcut cu Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, e un vis urât, alte ţări deja implementează programele, au luat banii, cheltuie, noi suntem la al şaselea draft foarte serios, a ieşit şi Preşedintele şi ne-a spus că toată lumea ştie, adică ei ştiau că primele n-au fost foarte bune, dar `mai lucrăm`… ştiţi, e pacientul în pat, dă să moară şi doctorii spun, `domnule, ştiu că primele tratamente nu au fost foarte bune, dar tocmai de asta exersăm, aşa că poate între timp moare pacientul, adică România”.

 

( Citește și – Cîțu – „ Nu se poate să avem atâtea forţe de ordine, oameni sau instituţii care ar trebui să se ocupe să descopere aceste reţele şi aceste reţele să fie descoperite de un jurnalist”. – )

 

În mod normal aș fi avut o replică sarcastică, dar gluma e glumă, Dragnea e infractor, Cîțu nu se simte prea bine, și USRPLUS cam de cacao.

 

Nu-mi surâde ideea unui PSD la butoane, și nici declarațiile bombastice nu-mi plac, dar dacă are omul dreptate și ușurel, pe fondul războiului din coaliție și incapacităților actualului guvern, ne ducem pe copcă în stil mare? Vine mama Europa să ne scoată din hazna sau suntem nevoiți să ne descurcăm?

 

Dan VÂJU

#InformatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *