La începutul lui noiembrie apăreau pe Facebook niște imagini cu bucăți din tencuiala unui imobil din zona centrală a Brașovului căzute pe trotuar. Erau bucăți desprinse chiar din imobilul proaspăt părăsit de către filiala USR PLUS Brașov. La momentul respectiv, comentariile la imaginile respective ținteau spre incapacitatea USR-ului de a administra orice, inclusiv fostul sediu care se dărâma ușor, ușor, sătul fiind de aburii USR-iști.
Și vine fatidica zi de 21 decembrie, practic, la mai mult de o lună de la evenimentul respectiv ( căderea bucăților din tencuiala exterioară ), când un agent de la locală se umflă în pene și ține o disertație pe un petec de hârtie, cu majuscule. Adică dă o amendă, ca să simtă poporul că Brașovul, chiar și sub atenta administrație USR-istă, nu-i sat fără câini.
Bun, acum, sunt câteva lucruri de clarificat.
Prima problemă e că amendă a primit un singur proprietar. Și clădirea are cel puțin zece proprietari. Ori, după câte se cunosc pe aici prin târg la materia drept civil, fațadele clădirilor, la fel ca și acoperișul, fundația și casa scărilor sunt bunuri comune. Adică aparțin fiecărui proprietar. Indivizibil. Adică nu poți măsura acoperișul și să zici că aia e partea mea. la fel și fațada. Datoria proprietarilor este să o reabiliteze în solidar.
Păi cum ar veni aici, au căzut bucăți de tencuială, toată lumea ia amendă. Așa e legea.
Proprietarul amendat, al cărui spațiu se află la practic 15 metri de zona din care s-a desprins tencuiala ne-a spus faptul că, cităm „ Bună voință din partea noastra a fost pentru repararea fațadei. Mai exact frontul stradal al spațiului nostru a fost reabilitat. Restul de proprietari sunt bătrâni cu pensi mici. Au spus ca nu au de unde să contribuie pentru a reface toată suprafața clădirii, lucrarea fiind destul de costisitoare”.
A doua problemă e viteza de reacție a Poliției Locale. De la ei de la sediu, până la „ locul faptei” faci lejer, pe jos, maxim 5 minute. Ori, în spatele amenzii se mai ascunde ceva? Faptul că acolo până mai ieri a fost sediul USR-ului? Și că nu e frumos să tulburi apele politicii la vârf, mai ales când primarul a demonstrat de nu știu câte ori că el e mai sensibil, mai „ simțitor”, și-l ia cu „ leșin la lingurică” când se întâmplă chestii care-i strică feng shui-ul? Așa că arzi amenda înainte de Crăciun și stai cuminte că oricum nici iarba nu crește de sărbători, și merge treaba de la sine uită lumea că e ocupată cu șpriț și mâncare. Și treaba o faci și așa, ca să nu-ți pui lumea în cap?
A treia problemă e proiectul de reabilitare a fațadelor din Centrul Vechi. A scremut ceva administrația locală, că anul viitor vor reabilita vreo patru fațade, ba vreo cinci, ba stai că a apărut din buzunarele USR-iste și „ Fundația Monumentelor Istorice Brașov” care are ( sau n-are, pentru că nu m-am lămurit că există ) doi angajați care cer buget de salarii de la primărie. Păi e albă sau e neagră? Există, sau nu există? Că la ședința Consilului Local din 20 octombrie, bugetul destinat fundației a dispărut de pe ordinea de zi, motivul invocat de către Allen Coliban fiind acela că „ va trebui să clarificăm cu reprezentanții Curții de Conturi niște aspecte legate de finanțare”. Și de atunci, pa și pu, cine a mai auzit de fundația respectivă?
Revenind la problemă. Este exact ca în lanțul slăbiciunilor. Clădirile se degradează pentru că proprietarii nu-și permit să le întrețină. Poliția Locală nu numai că întârzie să dea amenda, dar în loc să amendeze conform legii, dă amenzi așa mai după ureche, ca să nu-l supere pe domn primar. Primăria se face că reabilitează și mai încearcă să orienteze niște bani de la buget spre diferite asociații și fundații ( marcă înregistrată USR, asta cu direcționatul bugetelor prin ONG-uri ).
Concluzia e clară. Vrei să te plimbi prin Centrul Vechi? Casca de infanterie va fi cât de curând un accesoriu must have.
Nu-i așa că e bine cu USR-ul la butoane? Mirific e!
Dan VÂJU
#InformatiaBrasovului
informatiabrasovului.ro