USR Brașov a ajuns la lupte interne și amenințări cu „ darea în gât”

camelia clem allen coliban

Am citit cu „ atenție și îngrijorare” articolul celor de la argumentul.ro, în care madam Clem ( tovarășa de viață a iubitului conducător de la Primăria Brașov, Eminența Sa Allen Coliban ), este pusă pe masa de disecție. Acum doi ani, în locul ei era „ disecată” o oarecare Cristinuța care se ocupa cu plantatul și îngrijitul panseluțelor prin giratoriile brașovene, nu neapărat în argumentul.ro, dar ca să vedem faptul că „ Iliada” lui Homer – varianta modernă, se tot repetă, doar Elenele și Pariși se tot schimbă. Acum a venit rândul lui Cami.

După ce am citit articolul ( link – ), și am ignorat anumite formulări mai nepotrivite pentru gustul meu, am ajuns și eu ca orice muritor de rând, doar aspirant la „ aerul” tare, de munte, al „ Olimpului” politic și financiar, la niște concluzii pe care le voi prezenta mai jos.

Și asta plecând de la un principiu clar. Nu poți condamna pe nimeni în lumea asta că vrea să facă un ban. Legal, ilegal, gri, orice culoare ar avea el ( banul făcut ). Și asta pentru că noi avem față de noi datoria de a scoate la suprafață și a exploata maximum de potențial. Ca atare să nu mai condamnăm personaje gen Orban care declarau că sunt spartani și trăiesc cu foarte puțini bani pe zi, sau Bode, sau alții despre care presa spune că trăiesc din alocația copiilor. Și nici pe videochatiste care ajung să câștige prin expunerea propriului corp la zeci de salarii lunare de casieră la supermarket. Asta e lumea în care trăim, astea sunt regulile jocului, asta este „ marfa” care se caută zilele astea. Indiferent dacă ne place sau nu acest aspect. Fiecare se descurcă așa cum poate, cum îl taie capul, în limitele sau în afara legilor.

Pentru că lumea nu este un loc perfect. Ci mai degrabă „ imperfect”.

Revenind la articolul în cauză.

img 20210808 234654Conform celor postulate acolo, femeia este asociată în câteva companii. Foarte bine! Care au cifre de afaceri și profituri care însumate și împărțite lunar la nivelul lui 2020, îi bagă protagonistei noastre în conturi sau buzunare o sumă lunară apropiată de o mie de euro. Până aici ok. Și tot conform articolului, aceasta este proprietară singură sau împreună cu sora dânsei, a unor imobile, printre care și a unui imobil în care a funcționat până mai ieri sediul USR Brașov. Și care se pare că a fost achiziționat de la RIAL. Articolul nu specifică când și cum a fost achiziționat acest spațiu. Zvonistica urbană spune că spațiul de fapt a fost achiziționat de la RIAL de foștii locatari, locatari ce ar fi fost ajutați în acest demers de către Camelia Clem, care ulterior a și achiziționat de la ei spațiul respectiv. În termeni legali. Tot zvonistica bulevardieră spune că protagonista noastră ar mai fi proprietară unor spații în clădirea respectivă. Cumpărate la fel, printr-o schemă simplă, dar legală. Până aici ok, dar de unde a avut banii necesari având în vedere cifrele de afaceri ale companiilor în care aceasta este asociată? Păi asta nu mai e problema mea, să caut sursele de finanțare. Problema mea este dacă achizițiile respectă legislația în vigoare. Și respectă dacă e să mă întrebați pe mine. În plus Camelia Clem nu este persoană publică, și acest demers are loc doar prin prisma asocierii fericite sau nefericite cu „ Geniul de la Poalele Tâmpei”, nimeni altul decât primarul în exercițiu.

În schimb intervin aici câteva probleme de moralitate, având în vedere proximitatea celor două personaje. Pentru că Camelia își împarte viața de cuplu cu Allen Coliban. Și de aici pornesc o serie de suspiciuni. Printre care că ar fi încasat sume ca și chirie de la partid ( USR ) și de la cabinetele parlamentarilor aflate la aceeași adresă, intrând într-un soi de conflict de interese. Că societatea RIAL care a fost proprietara spațiului este „ controlată” mai nou de către USR prin directorul adus și impus acolo de către noua administrație, lucru ce ar fi accelerat achiziția. Sau nu. Că imobilul în care se găsește spațiul respectiv ar fi ajuns pe lista scurtă de la „ Fundația Monumentelor Istorice Brașov” prin grija Camelie Clem, ca să-i fie reabilitată fațada pe banii municipalității ( ăsta ar fi zvon, nu suspiciune – mea culpa). Fundație care există și nu există în același timp, sau funcționează și nu funcționează în același timp. Nu mă lămurește nimeni.

Și când pe traseul evenimentelor mai apar și ONG-uri, și USR-ul, și implicarea lor în viața socială și economică, mai ales că e vorba de fonduri publice, mă apucă durerile de cap. Fără explicație! „ Prietenii” știu de ce.

Anyway, ca să concluzionez, spun faptul că există jocuri de culise. În interiorul USR Brașov se ascut săbii și facțiunile se amenință între ele pentru a se repoziționa în interiorul filialei.

img2576Facțiuni ce acum un an sau doi și-au jurat iubire eternă, și au închis ochii la anumite presupuse jonglerii financiare cu banii partidului. Acum se amenință cu dezvăluirea acestora. Și cu dezvăluiri în ceea ce privește implicarea în politicile partidului a unor membrii-nemembrii aflați în „ camarila” conducerii filialei, a unor investitori mai mult sau mai puțin „ kosher-i”, și a unor fonduri fără stăpân care au achitat niște facturi din campania electorală. Nu că situația ar fi gravă, adevărată sau fără rezolvare. Probabil nu vom afla niciodată „ socotelile” interne ale filialei. Dar faptul că USR-ul a promis transparență, și acum când se caută de jugulară între ei, apar informații noi pe la colțul străzii, care numai trasparente nu sunt, ei bine, acest fapt pune mari semne de întrebare în ceea ce privește USR-ul. Și cum în lupta pentru putere băgăm în joc toate armele disponibile, mai cad în luptă și partenerii de viață. Și acum a fost expusă „ jugulara” lui madam Clem. Și afacerile ei reușite sau nereușite.

 

Am înțeles, la ei nu e ca la alții, dar e ca la alții, și poate mult mai grav ca la alții!

 

Dan VÂJU

#InformatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro

Foto – newsbv.ro

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *