În politică funcționează al naibii de bine chestia cu credibilizarea și decredibilizarea.
Fundamental politicianul emite anumite sloganuri în spațiul public, pe anumite teme de interes general în speranța că proiectele lui sau ale partidului vor „ gâdila” intens urechea persoanelor interesate, care în cadrul procesului democratic de vot, îl vor credita cu încrederea lor. Odată ajuns pe funcție, politicianul intră într-un malaxor birocratic, unde proiectele sale au nevoie de anumite strategii pentru a fi puse în practică. Teoretic sună bine și „ democratic”, practic toată activitatea se ascunde în spatele unor înțelegeri și negocieri, unele dintre ele abstracte și obscure, ce limitează extrem de mult spațiul de manevră, și pot trunchia proiectele.
Când politicianul nu se ține de cele promise în campania electorală, se poate trezi cu proteste de stradă. Ca parte normală a unui proces democratic. Protestul are menirea de a arăta clar și „ pe viu”, nemulțumirea electoralului. Protestul este ca un ceas care îți indică ora exactă. Și care poate regla din mers acest mecanism al luării deciziilor sau al implementării anumitor proiecte. Protestele de stradă mai măsoară și gradul de credibilitate dintre două exerciții electorale.
Implicarea cetățeanului în administrație nu se face doar odată la patru ani. Implicarea cetățeanului trebuie să fie permanentă. Politicianul trebuie să știe, și să internalizeze informația că este în slujba cetățeanului, și că, mai mult decât atât, trebuie să facă ceea ce electoratul așteaptă de la el. Este un așa numit „ pact social”, prin care politicianul trebuie să decidă ce este mai bine pentru majoritatea oamenilor pe care îi reprezintă. Poate trage anumite semnale de alarmă dacă societatea se îndreaptă în direcția greșită, poate investi în educație, dar niciodată, sub nici o formă, politicianul nu va lua decizii în contra intereselor publice ale cetățenilor. Pentru că de aici rezultă nemulțumiri sociale care afectează direct bunul mers al lucrurilor, uneori afectând latura economică a societății.
Ca atare, în 25 februarie 2022 de la ora 17 în fața Primăriei Brașov, brașovenii sunt invitați la un protest contra administrației Coliban. Pentru că apreciem că majoritatea promisiunilor făcute în campania electorală au fost încălcate cu bună știință, și fără nici o urmă de bun simț, sau explicații credibile. În plus, nu se întrevede absolut nimic bun în viitorul apropiat din partea administrației USR a Municipiului Brașov, și considerăm că în acest moment, protestul de stradă va aduce corecturile necesare deselor deraieri de la „ pactul social”.
Dan VÂJU
#InformatiBrasovului
informatiabrasovului.ro