Cum depistăm șoșocarii fierți în adorația lor ilogică la adresa lui Putin ( ghid practic )

WhatsApp Image 2022 03 08 at 08.14.10

Deși este evident, și sare în ochi de la o poștă faptul că acțiunea militară specială a lui Putin este de fapt o invazie armată, și mai este evident faptul că dacă aceasta va fi o reușită care va aduce poporului ucrainean exact ceea ce i-a adus și Stalin acum vreo 80 de ani, adică absolut nimic bun, o serie de compatrioți, fierți sincer pe adorație ilogică la adresa lui Putin, suflă adânc în vuvuzele și promovează grețos și absolut ilogic propaganda Kremlinului.

Acestora le urez din suflet un „ Drum bun!” spre orizonturile rusești, dar, din păcate, până în clipa în care vor hotărî pentru sine și familiile lor că stilul de viață occidental într-o democrație e mult prea de rahat pentru ei, aceștia vor polua fonic și vizual internetul.

Dacă ai în lista de prieteni postaci ce scriu următoarele, gen „ Occidentul e de vină, inarmeaza Ucraina”, pledează patetic pentru neutralitatea Ro (avem sărăcia noastră, să nu ne îngrijim de alții), sau se feresc ca dracu de tămâie de cuvântul „ invazie”, ei bine pe aceștia ar trebui să-i scoți din lista de prieteni, nu pentru opiniile diferite, pentru că totuși e democrație, ci pentru atacul asupra sănătății mintale a oamenilor în general. Pentru că, totuși, realitatea este pentru ei o chestiune cu care nu se întâlnesc prea des în viață, orbiți fiind de adorația fierbinte pe care o poartă piticului botoxat de la Kremlin, apostolul „ normalității” rusești.

Acești prieteni de Facebook sunt împărțiți pe categorii. Mare atenție la discursul și postările lor, ca nu cumva să picăm în plasa șoșocarilor fierți uniți cu Moscova.

Prima categorie e constituită din postaci și comentatori care o iau așa, mai pe glume, gen, „ …suntem protejați de NAȚ-O…” sau „… Zele ăla e un actoraș de duzină…”. Bună e și remarca cu „ Trimite America niște vaxx-uri antinucleare pentru aliați”. De obicei încearcă să facă o aluzie fină între boleșnița care tocmai a trecut și faptul că Putin, marele „ șmecher” mondial i-a pus capăt. Sau o ard pe glumițe, ridiculizând prin utilizarea mecanismului de coping, stresul care îi apasă, și nesiguranța de a se afla în proximitatea războiului. În această categorie nu găsim neapărat șoșocari.

În a doua categorie sunt prietenii care știu ei ce și cum și care-o ard pe comparații. Au informații de la…pe sub mână. I-a sunat pe ei unchiul unei mătuși care știe ceva mai multe chestii pentru că vărul fratelui vitreg e responsabil cu repararea gardului de la nu știu ce baza militară. Și ăștia toți, zbiară la unison, că vezi Doamne, „ ce făceam noi dacă eram în locul ucrainenilor?”. „ Păi la noi MIG-urile nu mai au ore de zbor….”, „ …pe noi ne haleau rușii în 24 – 48 de ore…”, „… fugea sasul mâncând pământul ca Regele în 1948…”. Nici aici nu avem neapărat șoșocari, în schimb, pentru a credibiliza în ochii oamenilor astfel de remarci, fac apel la o instanță superioară, imuabilă, manipulând grosier prin veșnicul „ …am un prieten care….”, „ …am informații de la….”, „ ….știu eu….”.

A treia categorie e constituită din băgători de băț prin gard, care mai și relativizează ceea ce este extrem, extrem de clar. Discursul lor sună cam așa „ Lasă că ambele părți greșesc….”, „ …toți dezinformează….”, „ …sunt inflexibili în negociere….”, „…se luptă verii între ei, nu-i bine să te bagi, au ei chestii nerezolvate….”. Aici începe paradisul șoșocar. Nu fac bine ăia, dar nici ăștilalți nu sunt îngerași, și e bine să stăm deoparte, să nu-i deranjăm. Dacă se poate, cu capul în țărână să stăm, ca struțul. Cu alte cuvinte, e bine să fim neutri în viziunea lor. Pentru că neutrul își ține gura. Și dacă îți ți gura, Putin înscrie puncte. Însângerate.

Dar „ greii” dezinformării, a patra categorie, adevărații șoșocari cu ștaif și cont pe Sputnik și Russia Today, care pupă în fiecare dimineață icoana lui Putin aducătorul de libertate și izbăvitorul de occident, se împart în două „ regimente”.

Negaționiștii, ăia care  bagă din ălea crâncene, gen „…unde e baia de sânge….”, „ …unde sunt morții…”, „ …refugiații sunt actori, războiul e butaforie, folosesc imagini trucate sau din alte conflicte….”, „ …nu e în regulă, și boleșnița și conflictul au aceeași regizori….”, „ …ăsta sun povești, vor să-l scoată pe Putin de la putere…”, „ …presa minte și dezinformează…au luat bani de la guvern….”, și digresioniștii.

Digresioniștii îi dau „ pedale” grele pe devierea atenței. „….e război dar ce facem cu facturile…”, „ ….lasă că nici ucrainenii nu sunt sfințișori, au ei batalioane neonaziste, au făcut crime….”, „…e cenzură la Kremlin, dar nici cu Facebook nu îmi e rușine…”, „…nu ne ajutăm între noi dar băgăm bani în refugiați, păi i-am chemat noi aici….”.

Ei tresar vesel la fiecare oraș care cade în mâinile rușilor, și trăiesc o exuberanță abstractă. Și cei care sunt racolați în tabăra șoșocară, încep și ei să o dea la prosteală, să facă recrutări printre cei indeciși.

Realitatea este în schimb alta. Și se rezumă în câteva cuvinte simple. Putin e un autocrat. Adică un fel de dictator. El știe că pentru a avea liniște în țară, trebuie să dea poporului niște pâine și vodcă, și din când în când să scoată ochii aceluiași popor cu câte o intervenție militară, ca să satisfacă orgoliul național. Pentru că rușii se visează o superputere militară mondială, și trăiesc cu iluzia că fac cărțile la masa statelor civilizate.

Putin și Rusia nu se remarcă nici printr-o democrație adevărată și nici prin putere economică. Ei doar vând gaz și petrol pentru a se înarma. De parcă ar avea ceva de apărat.

Sau sărăcia trebuie apărată cu orice preț? Dureros e că rusul când se uită peste gard la occident și vede prosperitate, se socotește că vrea și el. Și pune presiune pe regim. Și regimul trimite tancuri și rachete în capetele altora.

Și războiul e un debușeu social. Acum situația este foarte gravă pentru Rusia. Economic, umanitar și politic. Și, din păcate ( sau nu ) va bubui. Și va destrăma imperiul lor corupt. E o chestiune de timp. Toată lumea civilizată s-a săturat până peste cap de Putin și regimul lui.

Așa că dragi șoșocarii fierți în adorația ilogică adresată lui Putin, fie vă faceți bagajele să mergeți în Rusia, fie vă apucați de alte lucruri, mai productive.

 

Dan VÂJU

#InformatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro

 

One thought on “Cum depistăm șoșocarii fierți în adorația lor ilogică la adresa lui Putin ( ghid practic )”

  1. Dacă Putin insisă mult pentru ..acțiunea militară specială” sper să nu ajungem la nivelul trei după ,,acțiunea militară specială I” din 1914-1918 sau ,,acțiunea militară specială II” din 1939-1945. Sper.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *