Ziua de 8 Martie sărbătorită la CATTIA de refugiatele din Ucraina – galerie foto

WhatsApp Image 2022 03 09 at 10.55.40

Acesta este genul de informare publică pe care nu am visat că o voi face vreodată.

Pentru că speram ca ființa umană  să evolueze spre o lume care lasă în urmă brutalitatea, ferocitatea și oroarea războiului.

Speram că progresul civilizațional ne-a depărtat de conflictele armate.

Dar ne-au / m-au ajuns vremurile din urmă.

Și în situațiile de criză, la suprafață iese întotdeauna caracterul.

Ieri, aproximativ 100 de persoane dintre femeile și copiii refugiați din Ucraina aflate în evidența centrului comunitar de la Brașov au luat parte la un eveniment special de 8 martie, în incinta CATTIA.

Conform tradiției din Ucraina specifică acestei zile, femeile au primit flori, la care s-au adăugat ciocolată și mărțișoare lucrate manual, iar copiii au primit și ei jocuri și jucării și au avut la dispoziție o cameră doar a lor, unde voluntarii i-au antrenat în tot felul de jocuri sau activități creative.

Potrivit participantelor, evenimentul și-a atins scopul urmărit de organizatori. „Faptul că am avut posibilitatea să ne cunoaștem între noi și să discutăm despre ce ni s-a întâmplat ne ajută să trecem mai ușor prin situația asta. Și pentru copii este mai bine că se pot juca împreună și le este mai ușor să uite. Vă mulțumim pentru tot ajutorul pe care ni-l dați “, a declarat una dintre participante.

Evenimentul a fost organizat de Primăria municipiului Brașov, în colaborare cu Asociația Happy Moms, Asociația Pro Afaceri, Asociația Femeile se Implică (A-Fi), Fundația Comunitară Brașov și Fundația Cărturești.

WhatsApp Image 2022 03 09 at 10.55.50 WhatsApp Image 2022 03 09 at 10.55.49 WhatsApp Image 2022 03 09 at 10.55.48 WhatsApp Image 2022 03 09 at 10.55.47 WhatsApp Image 2022 03 09 at 10.55.46 WhatsApp Image 2022 03 09 at 10.55.45 WhatsApp Image 2022 03 09 at 10.55.44 WhatsApp Image 2022 03 09 at 10.55.43 1 WhatsApp Image 2022 03 09 at 10.55.43 WhatsApp Image 2022 03 09 at 10.55.42 WhatsApp Image 2022 03 09 at 10.55.41 WhatsApp Image 2022 03 09 at 10.55.40 WhatsApp Image 2022 03 09 at 10.55.39 WhatsApp Image 2022 03 09 at 10.55.38

#InformatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *