Stăm bine de tot din perspectivă istorică aici, între arcul Carpaților și gurile Dunării. Exact cum am locui într-o intersecție unde se întâlnesc toate cartierele unui oraș cosmopolit.

Occidentul care se scaldă liniștit în bunăstare , orientul care pune presiune pe poarta care-l desparte de bunăstarea occidentului, vestul cerebral și estul barbar.

Intersecția lumilor!

Stăm în oala sub presiune a Balcanilor, înconjurați „ frățește” de neamurile slave.

Stăm liniștiți fiind asigurați de către alianța NATO că nu vom fi călcați în picioare de către Rusia bezmetică care ne consideră o amenințare.

Triste vremuri! Stai cu sufletul la gură pentru că vecinul de peste drum e bătut și fugărit, și copii lui să caute la tine adăpost și alinare, în timp ce agresorul lui, alt vecin, amenință că dă foc la toată strada. Stai cu sufletul la gură și te gândești cât de rău poate fi pentru tine faptul că poate va termina treaba cu vecinul tău după care se va apuca gospodărește de tine.

Parcă nu se mai termină. Parcă mergem pe traseul din lac în puț, incontrolabil și nu avem nimic de care să ne agățăm.

Trist!

Mai trist e că sărbătorile pascale veneau cu îndemnuri de a ne sonda pe noi înșine. O clipă în solitar menită să ne sincronizeze pe noi cu noi înșine. Astăzi nu mai e așa. Astăzi ne uităm la vecinul nostru cum pătimește. Exact ca Isus!

Fii și fiicele lui sunt maltratate grotesc până ajung să considere că moartea e o plată ușoară pentru torturile și barbaria rusească. Asta dacă n-au fugit.

Violență și moarte! Crezusem că am trecut ca specie peste aceste momente. Credeam că stadiul evolutiv din punct de vedere individual și social ne-a propulsat pe drumul maturității. Maturitatea speciei!

A venit Putin să ne amintească faptul că nu. Nu încă! Nu atât timp cât viciile nu se vor transforma în virtuți.

Istoria se repetă. Ciclic! Agresorul are nevoie de sânge pentru a-și alimenta puterea. Are nevoie de agresivitate demonstrativă, fățișă, pentru a împrăștia frica. Și pentru ce face asta? Pentru nimic.

Putin ar duce o viață îndestulătoare și ușoară dacă n-ar fi chinuit de demoni.

A avut în mână decizia de a face bine sau rău. Știm ce a ales!

La fel ca Lucifer, pentru o fracțiune de secundă Te-a contestat. A gândit că o poate face mai bine!

Și lui Isus i-a fost frică. Până într-un punct chiar și el a crezut că este om. „ Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ și S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.” ( Matei 26:39 ).

Scapă-mă Doamne!

Scapă-ne Doamne!

Scapă-ne de pofta de sânge! Recunosc, am eșuat în încercarea de a construi Raiul. Aici pe pământ. Poate, individual, fiecare a înțeles să-l construiască. Dar suntem prea ancorați în viciu. Nevoia noastră e mai importantă decât nevoia celuilalt. Și asta ne scobește sufletul până la schilodire.

Inuman!

Iartă-ne că încă mai dezbatem, după câteva mii de ani problema lui „ Iubește-ți aproapele!”.

N-am înțeles-o deplin.

Și nu, nu Tu ți-ai luat fața de la noi. Noi ne-am luat fața de la tine! Pentru că nu mai urmărim scopul primordial. L-am împărțit în scopuri mai mici și inutile. Cu bicisnicie am făcut asta. Pentru că viermele putreziciunii roade în inima noastră.

Astăzi, conform obiceiului, intri modest în Ierusalim călare pe un măgăruș. În aclamațiile mulțimii! Intri în Ierusalim pentru a te întâlni cu moartea. Inflexibilă ca fatalitatea, exigentă ca necesitatea, imperativă ca destinul.

Moartea!

„ Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie” Psalmul 23:4

Iartă-ne! N-am înțeles nimic. Repetăm la nesfârșit povestea pentru că n-am înțeles-o. Și asta nu pentru că nu ne duce capul, ci pentru că noi uităm de noi înșine. Ne-am luat cu altele.

Un popor ortodox se luptă până la moarte cu alt popor ortodox. Chiar și de Florii.

Floriile însângerate! La umbra marelui URSs.

 

Dan VÂJU

#InformatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro