Investigație marca Gazeta Brașovului ( text preluat)
Realitatea ne arată faptul că intențiile Primăriei Coliban aproape întotdeauna se sfârșesc prost sau au o finalitate cel puțin discutabilă. Multe aspecte care fac aceste procese destul de anevoioase, uneori opace și care uneori contravin legislației în vigoare, au ca punct de pornire lipsa de profesionalism,
managementul defectuos și o incapacitate cronică de a respecta legea.
O nouă anchetă marca „ Gazeta Brașovului” ne arată faptul că bâlbele administrative, „ combinațiile” pe marginea legii și incapacitatea managerială sunt, din păcate, pentru noi brașovenii, o piatră de moară. Această administrație aruncă o lumina proastă asupra capacității administrative și
manageriale ale aleșilor USR care au monopolizat această instituție.
Totul începe cu data de 19 iulie 2022, când una dintre firmele contractate de către municipalitatea Brașoveană începe un proces de reabilitare a trotuarului de pe B-dul Iuliu Maniu din Brașov. Un trotuar, conform imaginilor surprinse chiar în mijlocul procesului de reabilitare, cu pavaje in stare perfecta! Din
imagini și din spusele oamenilor ar fi fost necesară doar o intervenție minimă în locurile unde gurile de
canalizare depășeau nivelul trotuarului.
Lucrarea a fost demarată în data de 19 iulie 2022 în baza unui ordin de începere a lucrărilor emisă în data de 15 iunie 2022 care poartă semnătura administratorului public Adriana Miron, și care specifică faptul că după decopertarea trotuarului, acesta va fi refăcut cu „ îmbrăcăminte de beton asfaltic BA 8”.
Ceea ce nu cunoștea administratorul public în acel moment era faptul că trotuarul respectiv făcea parte dintr-o arie protejată prin PUZ ( plan urbanistic zonal) al Brașovului. Și, conform legislației în vigoare, pentru a reabilita un trotuar dintr-o arie protejată e nevoie de aviz de la Ministerul Culturii, care oferă
acest aviz prin Direcția Județeană pentru Cultură Brașov
În data de 20 iulie 2022, în urma unor sesizări venite de la cetățeni, Poliția Locală se deplasează la fața locului unde constată că lucrările sunt făcute pe baza ordinului dat de către Adriana Miron, dar fără o autorizație de construcție la baza și fără acordul Direcției Județene pentru Cultură Brașov.
Lucrarea continuă deși la data de 20 iulie 2022 este depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov o plângere penală care îi vizează pe Allen Coliban în calitate de primar al Brașovului, pe Flavia Boghiu în calitate de viceprimar al Brașovului și responsabilă de urbanism din acestă instituție, și compania
constructoare ce execută lucrările.
Ulterior datei de 25 iulie 2022, și spunem asta deoarece anexa ordinului de începere a lucrărilor nu are data, apare o anexă a ordinului prin care apare specificat că există un acord scris al Direcției Județene pentru Cultură Brașov, emis la data de 25 iulie 2022 sub nr. 75. Tot în acestă anexă este specificat și faptul că lucrarea prevede „ montarea pavaj trotuare”. Până la urmă s-a dovedit faptul că cetățenii ce au solicitat intervenția Poliției Locale aveau dreptate prin prisma faptului că au sesizat corect că trotuarul respectiv face parte din arie protejată.
Lucrările sunt oprite în jurul datei de 23 iulie 2022. Utilajele sunt parcate neregulamentar, așa cum prevede un anume HCL, pe locurile de parcare cu plată ale companie P&P ( altă piatră de moară de gâtul brașovenilor ).
Rugată să specifice motivul întreruperii lucrărilor, primăria Brașov trimite un mesaj presei brașovene afirmând că a fost inițiată o procedură de achiziție a pavelelor de către constructor, această procedură creând întârzieri și întreruperi ale lucrărilor.
Surse din interiorul administrației brașovene au devoalat faptul că, în acestă speță, DNA-ul a făcut o vizită la primăria Brașov pentru a ridica documente, și oprirea lucrărilor ar fi fost făcută de către procurorul care se ocupă de acest caz.
Legea 50/1991, Art.24 spune – Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă executarea fără autorizație de construire sau de demolare cu nerespectarea prevederilor legale (…).
Fiind în fața acetui concert absolut de bâlbe, neclarități și „ combinații” pe marginea legislației, suntem nevoiți să facem câteva precizări.
Prima precizare frizează faptul că Allen Coliban a făcut un act adițional la contractual de management al Adrianei Miron cu nr. 1/07.12.2021, în data de 19 mai 2022. Prin acest act adițional acesta deleagă toate atribuțiile de serviciu pe care le are în virtutea funcției pe care o ocupă către administratorul
public pe perioada concediului de odihnă, act aditional ce a fost contestat în instanță în data de 7 iunie 2022. Tribunalul Brașov suspendă acest act adițional.
Ce înseamnă acest lucru? Acest lucru înseamnă că din punct de vedere legal, Adriana Miron nu poate să preia atribuțiile primarului în lipsa acestuia. Practic nu poate depăși atribuțiile conferite prin contractual de management original, semnat în decembrie 2021.
A doua precizare frizează faptul că administratorul public nu are nici un fel de atribuții în domeniul urbanismului. Cu toate acestea administratorul public semnează ordinul de începere a lucrărilor. Firesc ar fi fost ca pe acest ordin să apară numele primarului sau al viceprimarului. În schimb apare numele
administratorului public.
A treia precizare – Adriana Miron, actualul administrator public al Brașovului, a fost judecată și condamnată pentru infracțiunea de fals intelectual în formă continuată. Curtea de Apel București a condamnat-o definitiv cu suspendare pe Adriana Miron în data de 17 decembrie 2015, având un termen de
încercare de cinci ani, adică până la sfârșitul anului 2020.
A patra precizare – nu înțelegem de ce compania care se ocupă de reabilitare trebuie să achiziționeze alte pavele, când cele care au fost extrase de pe trotuar sunt în formă foarte bună?
Când se vor termina lucrările la trotuarul de pe strada Iuliu Maniu? Greu de precizat. Vor scăpa din nou cu fața curată cei ce se ocupă de administrarea Brașovului? Și acest aspect este greu de precizat.
În schimb ceea ce se vede cu ochiul liber este disconfortul creat de bâlbele administrative, „ combinațiile” pe marginea legii și incapacitatea managerială de care dau dovadă „ oamenii noi” din politică.
Redacția Gazeta Brașovului