Ca pe orice prostovan care se respectă, solemnitatea momentului funebru m-a expediat într-o lume paralelă, pe care, împreună cu supușii coroanei Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit, doar o intuiam. Pentru că m-am născut cu ea pe tron, am crescut cu ea pe tron, m-am maturizat ( sic!) cu ea pe tron.

Și asta deși sunt născut, crescut, educat și trăit aici, și pentru mine cel mai bun sistem este cel republican, nu m-am sfiit niciodată să arunc un ochi în ograda altuia. Pentru că poate găsesc ceva ce se poate implementa. Și am ajuns astfel să admir atât familia regală a Marii Britanii cât și sistemul anglo-saxon.

Și, deși cunoșteam foarte bine faptul că Regina galopează spre suta de ani, părea să rămână acolo pururi! Asociam simbolistica lumii libere, a occidentului, cu figura Reginei Elisabeta a II-a, cu rănjetul-zâmbet al președinților americani, în special cu cel al lui Ronald Reagan, și cu ceea ce s-a dovedi din punct de vedere social punctul de cotitură care a făcut diferența între socialism și capitalism. Libertatea!

Și mai eram conștient de faptul că nu predă frâiele regalității spre Prințul Charles, actualul Rege, din mai multe considerente. Primul, pentru că personal nu-l credea în stare să domnească deși a stat în spatele Reginei de când s-a născut. A doilea, pentru că la Curtea regală a Marii Britanii nu exista până săptămâna trecută un argument mai solid pentru monarhie decât Regina urcată pe tron într-o epocă care nu mai are aproape nimic de-a face cu actuala epocă.

Aș îndrăzni să o asemăn pe Regină cu biblicul Moise. Și dacă Moise avea misiunea sfântă să-și ducă propriul popor spre tărâmul promis, rătăcind în fruntea acestuia vreo trei generații prin deșert, la fel și Regina Elisabeta a II-a, și-a dus supușii tot trei generații, numai că în sens invers. Pentru că pe vremea Imperiului Britanic, când Winston Churchill era prim-ministru, despre Imperiul Britanic se spunea că soarele nu apune niciodată peste el ( datorită faptului că stăpânea tărâmuri peste întreg globul pământesc), și că fiecare al treilea locuitor al planetei la vremea respectivă era supus al Coroanei Britanice.

Soarta regalității, a imperiului transformat în regat și cursa republicană mondială au fost puse cu grijă în spatele Reginei Elisabeta a II-a și treptat Regatul a devenit din ce în ce mai mic și obligat să facă concesii peste concesii. Cu toate acestea monarhia în Regatul Unit va dăinui. Nu știu cât, este doar o constatare de moment.

Și asta pentru că a demonstrat cel puțin acolo că este un model viabil. Un model viabil într-o societate care trage frâiele democrației într-un fel sau altul de vreo 800 de ani și care a fost vioara întâi în secole la rând în împrăștierea valorilor ei statale.

Britanicii au avut suficient timp, câteva secole bune, ca să apuce cu migală de fiecare aspect social și să-l aducă în stadiul maxim de funcționalitate. Generație după generație, sub oblăduirea monarhiei. Ceea ce acum, îi face din punct de vedere social, un model funcțional care are nevoie doar de anumite ajustări. Și tot acest model funcțional avea ca PR o mare bunicuță activă, implicată, care și-a acoperit cu succes toate îndatoririle de monarh până la o vârstă matusalemică. Sistemul lor perfect dă ora exactă cu o precizie de invidiat.

Acum, locul la pupitru este luat de Regele Charles al III-lea. Eu zic că fără multe emoții, Regatul Unit se va reînscrie pe orbita de pe care a fost scos temporar de moartea Reginei. Pentru că sistemul lor funcționează exact ca psihologia țăranului român. Nu la secundă, nu la minut, nici la oră, zi, lună sau an. Funcționează în veacuri!

Și veacurile acestea au oferit destul timp pentru a arăta că acest sistem, pentru ei, este un sistem funcțional.

The Queen is dead! Long live the King!

God Save the King!

Dan VÂJU

#InformatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro