Au ieșit liberalii joi în conferință de presă. Cu o falcă în cer și una în pământ. Au și de ce!
Viceprimarul Sebastian Rusu e supărat pentru că Coliban își cam trage pe persoană fizică proiectele începute de Scripcaru. Hai să vedem ce zice – „ Probabil că, în scurt timp, domnul primar va merge să mângâie pereții Băncii Săsești (fostul , așa cum a făcut cu cei de rigips de la grădinița de pe strada Ioan Popasu. Aș vrea să îl văd pe primar că merge să mângâie pereții făcuți de el, nu pe cei făcuți de alții”. Eu aș vrea să văd cum mângâie pereții noului spital. Cum care spital? Exact…
Viceprimarul Rusu mai spune ceva și de controlul Curții de Conturi. Controlul ăla despre care presa tot vorbește de la începutul lui august, mai pe surse , mai pe documente – „ Decizia Curții de Conturi pusă intenționat la dispoziția consilierilor locali abia în timpul ședinței de plen. Nu am avut timp să o citim. Abia azi ( după două zile) am discutat cu colegii. Nu avem informațiile complete. Trebuie să primim întregul raport, cu toate paginile și anexele. De asemenea, trebuie să primim procesul-verbal. Dacă avem toate aceste documente putem avea o imagine completă. În ședința, primarul a cerut doamnei de la Audit să se pună la dispoziție raportul integral, procesul-verbal și raportul. După două zile de la ședință, nu avem documentația completă. Probabil că acest lucru s-a făcut deliberat, pentru a nu avea o imagine completă asupra situației”.
Păi stai că îți explic eu. Coliban ar prefera să mănânce procesul-verbal de constatare al Curții de Conturi ( acolo e plânsul şi scrâşnirea dinţilor, și se întinde jalea pe câteva zeci de pagini). Deocamdată, nefiind public ( Coliban știe de ce, sunt scrise acolo niște chesti….priceless), ne rupem creierașul pe documentele trimise. Dar într-un final vor fi publice și restul documentelor. Coliban vrea să dilueze situația. Pentru că oricum o luăm, controlul ăsta a ieșit rău de tot pentru el și pentru Flavia Boghiu. Și partidulețul văd că înghite gogoașa, nu l-a luat nimeni la împins vagoane. Partidulețul tace suspect și înghite ce le pune Coliban în farfurie. Încă! Și când nu o să mai înghită, o să-și ia Coliban catrafusele și o să se ducă la REPER.
Cum de ce? Pentru că a demonstrat că știe să facă bine cui trebuie. Să asculte ordinele și să acționeze în consecință. Ceea ce nu înțelege omul e faptul că el personal își face rău. Politic! Atât lui cât și USR-ului, și REPER-ului. Și brașovenilor.
Pe mâna lui Coliban nu are nimeni absolut nimic de câștigat exceptând câteva persoane de pe la Agenția Metropolitană și câțiva sinecuriști.
Cantina socială de pe Str. Panselelor a trecut cu votul PSD. Nu îmi explic de ce, pentru că se vede de la o poștă că e o investiție făcută pe „ genunchi”, dar din care se poate „ păpa” bine de tot. Am intrat în detalii cu altă ocazie. Oricum Coliban delira la un moment dat, voia cantină socială la Cimitirul Municipal. Dar m-a uimit un calcul care are oarecum legătură cu cantina socială. Asociația Bucuria Darului primește de la primăria Coliban „ 454.000 de lei pe lună, bani din care se asigură masa pentru 350 de beneficiari”, conform consilierului local PNL Pamela Diaconu.
Adică lunar, Asociația primește pentru fiecare beneficiar suma de 1297 ron? Adică un beneficiar papă de 43 de ron pe zi? Păi stai așa…cum vine asta? Mie îmi cam dă cu virgulă. Nu că ar fi prețuri de restaurant, nu că suma ar acoperi trei mese pe zi, dar totuși câte persoane în România au buget pentru mâncare 1297 ron pe lună?
Pe tema asta, viceprimarul Rusu zice că USR+PSD= LOVE! Eu observ altceva. Eu observ că USR se întinde pe șanț cu oricine, oricând, în funcție de cum bate vântul. Principii? Ei aș! Oportunism politic? Cât încape! Păi la „ județ” PNL+USR= LOVE! Nici musca nu se aude la ședințele de Consiliu Județean. La municipiu? Numai ședințe interminabile! Rezultatele se văd pe stradă. Trotuare decopertate și anchetate de Parchet. Catacombe închiriate abuziv și fără nici un act. DNA e pe felie. Contracte cu „ dedicație”! Trăiască nașul mare Coliban că a onorat masa. Continui? Mizerie, gunoaie, duhoare. Gropi asfaltate după ce Coliban constată că rupe Duster-ul primăriei prin ele. Ambuteiaje? Cât încape! F.OV.-ul, unde constatăm că pe bucata de drum cu parcări ( oh, Doamne ce cuvânt scump pentru Coliban) închisă ca să se dea în stambă trotinetiștii, boema Brașovului s-a transformat în hipstereală soioasă.
La primăria Brașov USR-ul se „ prostituează” în timp ce pe sub masă a dat drumul la combinații grele. Uneori se întinde „ pe șanț” cu PNL-ul, uneori cu PSD-ul, uneori cu amândouă. În funcție de oportunițăți?
Voință politică? Bine pentru cetățeni?
Să am pardon…
Dan VÂJU
#InformatiaBrasovului
informatiabrasovului.ro
Foto – Brașov Metropolitan