Săptămâna trecută, primul mincinos al orașului, Allen Coliban, cel care ne-a obișnuit cu multe și noi realizări ( numai că de ordin negativ), ieșea în presă, pe Facebook, și în general în fața celor dispuși să-l asculte ( din ce în ce mai puțini) ca să spună faptul că cere anularea unor autorizații de construire pentru vreo două mii de apartamente în Sânpetru. Bine că nu a anunțat și pentru Bragadiru, Poșta Câlnău și Băicoi același lucru.
Dar să-l auzim pe primul incompetent al urbei, profesor doctor docent în explicații puerile, cum va târî el prin instanță pe diverși – „ Am constatat și vicii procedurale în ceea ce privește acest PUZ, astfel că îl vom ataca. Consider că sunt argumente suficiente care arată că o astfel de dezvoltare nu este oportună. Sunt documentații care au primit niște avize preliminarii din partea fostei administrații (din Sânpetru – n.r.). Dar avem oportunitatea să spunem că nu vom da drumul unor astfel de dezvoltări, cu atât mai multe cu cât dezvoltarea infrastructurii rutiere pentru această zonă, respectiv amenajarea străzii Narciselor, este în fază incipientă și va dura ani până va fi în fapt.
Proiectul străzii Narciselor este în faza de exproprieri, dar va dura minim 3 ani până această stradă de legătură cu Sânpetru va putea fi utilizată. Alte legături pe care le avem în vedere sunt doar în faza de studii prefezabilitate. Consider că în 2022 nu avem infrastructura care să susțină peste 2.000 de apartamente, dat fiind faptul că deja volumul de autovehicule care tranzitează strada 13 Decembrie este destul de mare”.
Interesant e cum deja gata, Brașovul l-a pus pe șinele de tramvai, și se ocupă de Sânpetru. Unde by the way, luminează alt geniu USR-ist, respectiv Marian Arhire.
Până la urmă s-a prins Coliban că nu prea e cum vrea el ( ce să-i faci, așa e la „ usereu”, mestecă băieții vorbe în gol, gradul de expertiză fiind mic și limitat, rezumându-se la „ huo!”), așa că a pus mânuța și i-a trimis lui Arhire de la Sânpetru o scrisoare prin care-i spunea să atace el în instanță autorizațiile respective.
Anyway, „ geniile” momentului, într-un moment rar de limpezime ideologică, anul trecut au semnat un acord ratificat de ambele consilii locale. USR-ul s-a „ înfrățit” instituțional ca să facă Str. Narciselor, stradă ce ar urma să ne scoată din traficul de coșmar Sânpetru – Expropiere sau naționalizare? ). Cum ar veni, administrația Sânpetru dă doi lei pe pământuri ce valorează de zeci de ori mai mult utilizând forța coercitivă a legii. Dar stai așa, asta nu e tot. A apărut lista de la Brașov cu exproprieri.
. Ei bine, „ tovărășia” hipsterească a ajuns în stadiul de expropriere ( citește aici –Durere și jale! Vine Coliban, îți ia pământul, îți dă doi lei pe el, și tu înjuri statul. Idem și pentru Arhire.
Evaluare UAT Sanpetru – Narciselor – scan
Concluzie – băiețeilor de la USR le place cu birocrația și interpretarea în dungă a legilor. Înțeleg necesitatea unui drum care să degreveze B-dul 13 Decembrie de ambuteiajele zilnice, este chiar de dorit să avem unul. Dar să iei cu japca, ei bine, cu asta nu sunt de acord. Legea prin care se fac exproprieri de utilitate publică conține niște cuvinte cheie „ justă despăgubire”. Adică la prețul pieței. Adică nu dai tu 5 lei pe metru pătrat de teren pentru că așa îți zice expertiza ce folosește date de acum un an, când pământul respectiv valorează acum poate de cinci sau zece ori mai mult.
Și în altă ordine de idei observ că termenul de echitate socială nu figurează în vocabularul USR. Cei doi eroi ai muncii socialiste fără cap și coadă, ce umblau în campania electorală în gura mare cu „ transparență” și „ justiție”, acum nu dau doi lei pe drepturile cetățenești și abuzează grosier de legislație.
Dan VÂJU
#InformatiaBrasovului
informatiabrasovului.ro