A început campania electorală …??? Astăzi despre George Scripcaru

21883

Marele perdant al alegerilor din 2020, rămas pe rând și fără fotoliu de primar și fără postul de consilier local, dar în general și fără servici, nu se împacă cu statutul actual. Pur și simplu nu poate accepta faptul că tot ce era „ a lui”, în speță Brașovul, a picat pe mâna altuia.

Să ne fie clar, nu vorbim de bani. Vorbim de statut, putere și influență. Și cel mai rănit din toată combinația a fost orgoliul lui George Scripcaru. Orgoliu care cere răzbunare. Și nu orice fel de răzbunare, ci răzbunare crâncenă. În principiu pe brașoveni, și în secundar pe listuța care cuprinde câteva nume de oameni care au muncit să-l pună pe făraș.

Acest personaj de tristă amintire pentru Brașov, ce a fost urmat la conducerea primăriei de alt personaj de viitoare tristă amintire pentru Brașov, în fiecare zi pune la punct diferite planuri prin care, speră el, va obține victoria la alegerile din 2024. Și fotoliul lui Coliban.

Să facem o scurtă analiză, să vedem ce șanse are să ne „ rânjeacă” vreo patru ani din jilțul de primar.

Păi partidul, PNL în speță, în forul lui nu îl mai dorește pe George Scripcaru ca și candidat. Deși, atenție, în PNL, George Scripcaru încă este extrem de influent, are gășcuța lui fidelizată care execută în tocmai și la timp tot ce comandă „ Zeus”.

Lumea politică a titrat faptul că George Scripcaru a trimis doi reprezentanți în PSD, pentru a încerca influențarea și acestui partid pe plan local. În speță primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu și pe fostul viceprimar Mihai Costel. În opinia mea, aceste „ transferuri” nu-l ajută foarte mult pe George Scripcaru. Și chiar dacă aceștia doi ar fi foști trimiși „ la mica înțelegere” în PSD, trebuie să înțelegem că atât Gheorghe Sucaciu, cât și Mihai Costel nu sunt niște executanți orbi de directive scripcariene. Dar anvergura de „ tătuc combinator”, combinată cu o inteligență politică mult peste medie e posibil să fi scornit o „ combinație” de genul acesta. Dar și dacă ar fi adevărat ( ei bine, nu vom afla niciodată), trimiterea „ emisarilor” este o sabie cu două tăișuri pentru George Scripcaru. Pentru că „ puterea” lui Zeus nu stătea numai în capacitatea lui de a fi persuasiv, ci și de a face lucruri. Ori, cum primăria nu mai e la discreția lui….completați voi. Ori, în lumea politică nu prea merge pe vorbe decât dacă te adresezi electoratului. Între politicieni e mai complicat.

Pe rând, strada a mai vorbit și despre o migrare a lui George Scripcaru spre AUR. Din păcate pentru el și pentru partidul respectiv, și din fericire pentru noi, această combinație ar fi rețeta perfectă pentru dezastru. Ar râde până și curcile.

Am stabilit cum stă George Scripcaru în ceea ce privește influența lui în partidele politice.

Dar să presupunem că candidează singur ca independent la Primăria Brașov. Exact ca în 2016. Păi acolo se poate întâlni exact cu Adrian Veștea. Și dintr-o confruntare Scripcaru – Veștea, cine credeți că va ieși învingător. Exact, Veștea.

Să presupunem că nu se întâlnește cu Adrian Veștea. În cazul acesta se va întâlni fie cu un candidat din partea PSD ( posibil Pătrașcu), susținut de o alianță PSD – PNL, fie de doi candidați „ marionetă” din partea PNL și PSD separați. Pe care probabil i-ar învinge la urne, dar ar administra cu consiliu local ostil, care i-ar reduce foarte tare orice inițiativă.

Scripcaru s-ar putea întâlni și cu un candidat din partea unei viitoare alianțe PNL – REPER. Pe care l-ar spulbera la propriu, dar care ar însemna un consiliu local cu foarte mulți consilieri PSD.

Să presupunem că vrea să treacă la „ next level” și să candideze ca președinte al consiliului județean. Acolo va merge doar dacă Adrian Veștea își va exprima clar opțiunea de a merge fie spre parlament, fie spre Primăria Brașov. Lucrurile se complică acolo pentru că poate fi ajutat de către orice partid să obțină această funcție, în plus componența consiliului județean e un pic mai colorată, mai ușor de asimilat. Șansele acolo ar fi mai mari decât la primărie. În plus, brașovenii sunt receptivi la lucrurile ce vin dinspre consiliul județean doar dacă sunt chestiuni ce privesc Municipiul Brașov. Cum e de exemplu aeroportul.

Concluzii.

Dacă, prin absurdul jocului politic George Scripcaru va reveni pe fotoliu de primar, acesta nu numai că va condamna la subdezvoltare Municipiul Brașov, așa cum a făcut timp de patru mandate, dar se va răzbuna pe brașoveni pentru faptul că l-au scos din „ cărți” în 2020.

Ceea ce nu este de dorit.

 

Dan VÂJU

#InformatiaBrasovului

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *