De ce nu va pupa Rusia pace decât dacă se va retrage din Ucraina?

WhatsApp Image 2022 03 10 at 09.18.43

Avem nevoie să facem un pic de incursiune în istoria, hai să-i spune recentă. Nu că am fi contemporani cu ea, ci pentru că ceea ce vedem acum are rădăcinile înfipte pe la mijlocul secolului al XIX-lea.

Atunci când Germania s-a uitat în stânga, s-a uitat în dreapta, și-a făcut niște socoteli prin capul Cancelarului Bismark și a conceput așa numit „ război preventiv”. Adică te vedeam că începi să crești producția industrială și să-ți meargă un pic mai bine, asta însemna că mă pui în pericol, pac, intram peste tine. Remember 1871 războiul franco-prusac care s-a soldat cu preluarea Alsaciei și Lorenei de către germani.

Războaiele întotdeauna s-au purtat pentru resurse. Exemplu – Imperiul Austro-Ungar nu dormea bine noaptea că Serbia începutului de secol XX voia port la marea Adriatică ca să scape de taxele de export impuse de Viena. Și așa Austro-Ungaria a anexat Bosnia-Herțegovina și a creat Albania. În plus se mai uita la Belgrad prin țeava tunurilor de pe navele de pe Dunăre, și mai avea și armată cantonată la granița cu Serbia. Numai așa, ca să nu se dezvolte cumva Serbia care putea să devină o amenințare.

Ce vreau să subliniez prin aceste două exemple? Că marile imperii au un mod de gândire strategică aparte.

Alt exemplu. Înainte de primul război mondial, Germania nu avea somn pentru că visa noaptea că Franța se dezvoltă industrial și vine peste ei. Visul mai avea o componentă, Rusia țaristă care avea și resurse, și forță de muncă, și construia cale ferată cu ajutorul Franței spre Europa. Și tot se chinuia cum naiba să facă să intre și peste francezi ca să-i reducă la tăcere, să nu implice nici Imperiul Britanic, dar să facă cumva să facă praf și Rusia Țaristă. Și rezultatul îl cunoaștem, se numește Primul Război Mondial, război din care Germania a ieșit șifonată bine.

Acum, în momentul acesta, Rusia pierde big-time. Fiecare zi în care ucrainenii își iau pământurile înapoi, îi costă pe ruși luni de recuperare economică.

Putin a zis că în două săptămâni de la debutul conflictului schimbă guvernul în Ucraina, îi dă omorul lui Zelenski, și readuce Ucraina în zona de influență rusească. Și asta scurt, până se dezmeticește marele SUA și până se trezește Europa. După care noul guvern să închine economia spre Rusia și toate exporturile Ucrainei să treacă prin mâinile tovarășilor lui Putin.

După care să se zbârlească un pic la țările din jurul Ucrainei ca să priceapă americanul și europeanul că Putin și Rusia sunt puteri mondiale. După care mai vedem, e liniște vreo 5 ani și ne reorientăm spre Moldova sau mai vedem.

Numai că, ce nu prea știa Putin era faptul că Zelenski a fost avertizat de americani cu câteva luni înainte că urmează să intre rușii peste ei. Și că era pusă la punct și o strategie de apărare. Cum ar veni, rușii au cam intrat într-o capcană și și-au cam rupt gâtul.

Acum, din punct de vedere al imaginii interne și externe, Rusia face eforturi gigantice să-l scoată pe Putin la vopsea. Intern, le povestește rușilor că America e Satana care vine să-i cucerească, călare pe un neomarxism feroce. Extern cere pace prin intermediul idioților utili și a celor pe care-i are pe ștatul de plată.

Putin vrea pace, și dacă se poate, să rămână și cu teritoriile anexate. Și are nevoie de pace pentru a-și pune din nou armata la punct și pentru a regla economia.

Și sperăm că exact pace nu va primi. Oricât de tare s-ar da cu capul de pereți Europa occidentală sau republicanii din SUA. Pentru că e momentul oportun să punem ursul rus cu botul pe labe pentru încă vreo 20 de ani.

În încheiere vreau să mai precizez un lucru. Pentru cei care sper că au avut răbdare și au citit până aici. Faptul că pe teritoriul României sunt cantonate trupele Airborne 101 ale Statelor Unite și 600 de soldați francezi pentru mine înseamnă un singur lucru – „ Sim vis pacem, parabellum”. Dacă vrei pace, adică pe ruși departe, te pregătești de război.

 

Dan VÂJU

#InformatiaBrasovului

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *