Stăteam și eu liniștit ieri seară și mă uitam alene pe Facebook. Când e să iei pulsul națiunii, bagi nasul un pic pe acolo și vezi ce mai comentează bula ta. Și pe unde mai comentează bula ta. Și remarc că cineva din bula mea ( nu dau nume), comenta cu patos la postarea unui politician. Postare care zicea, mă rog, că pensiile vor intra la timp în luna ianuarie.

Am aflat cu stupoare din comentariile la acea postare că în România mor copii de foame. Și pensionarii n-au bani de medicamente și de mâncare. Am aflat că e jale și că s-a furat tot, inclusiv pădurile și probabil zahărul din ceai. Și că oamenii sunt chinuiți.

Și am aflat că asta se întâmplă pentru că politicienii sunt hoți și nu sunt patrioți.

Lesne de înțeles ce gimnastică mentală de copy și paste fac comentatorii. Aripa dură și absurdă a unei Românii uitată prin străfundurile unui șanț unde tot ceea ce contează este istoria impregnată de patriotism din filmele lui Sergiu Nicolaescu și aspirațiile naționaliste cu iz de mucegai. Revizionismul istoric ce contrazice realitatea ne halește ciorba din farfurie și slănina din frigidere, și ne împiedică să mergem mai departe. Pentru că vine corporația și ne va suge sângele nostru patriotic de români neaoși care-l plângem pe Ceaușescu și măreția Daciei.

O să încerc o explicație de bun simț. Zic eu că e bun simț. Și nu mă duc la Adam și Eva sau la prima maimuță care a cugetat.

Nu.

Mă duc la zilele înfierbântate de după revoluție. Acolo, atunci, un creier destupat a zis că e nevoie ca cei care pot să facă rost de capital prin orice mod. A avut o exprimare de genul „ acumulare sălbatică de capital”. Ce însemna asta? Că tot ce se poate fura și valorifica, să fie furat și valorificat. Pentru că vom intra în capitalism, și vor veni capitaliștii de afară și vor jefui ei tot, și noi vom rămâne fără capital autohton. Adică fără independență economică.

Și de atunci, undeva în spatele unor uși închise și păzite de SPP, se calculează permanent anumiți indici. Ba inflația, ba accizele, ba profiturile, ba investițiile. Adică, oarecum, se menține o balanță într-un echilibru fragil.

De ce fragil? Unul dintre motive e că noi nu prea avem putere financiară. Și suntem puțini. Și dezbinați. Cei care ne-au guvernat după 1989 au făcut efectiv balet pe sârmă ca să respirăm noi acum în 2023 în UE. Și NATO. Și să avem aceleași granițe ca în 1945.

Chiar dacă au dat erori de multe ori, chiar dacă au fost prinși la furat, chiar dacă au tras pe nas sau la măsea peste limită, au făcut balet pe sârmă.

Nu încerc să le găsesc scuze. Doar privesc realitatea. Și mă îngrozește faptul că am fost la milimetru de ceea ce a pățit Ucraina. Sau de regimul lui Victor Orban. Sau de dezmembrarea Serbiei.

Dar să mergem mai departe în timp ce reținem sintagma „ capital autohton”

Ceea ce s-a întâmplat cu USR în România nu a fost o chestiune izolată izvorâtă din furia străzii. Un partid născut din stradă cu aspirații progresiste și propagandă foarte bună a dat președintele Ucrainei. Președinte care a încercat să taie birocrația unui stat în momentul în care a ajuns la butoane, să o rectifice și să o simplifice. Și care a dat chix. Chiar înainte de război. Atunci a înțeles că statul, pentru buna lui funcționare are nevoie de un strat de birocrați, născuți și educați pentru a fi birocrați. Chiar dacă Zelenski a „ decapitat” instituțiile de forță și ministere impunând o nouă cale pentru Ucraina, a înțeles că întregul sistem are o inerție care nu ține seama de el. Sistemul i-a răspuns exact cu citatul din Caragiale „ Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”. Și a numit birocrații la loc.

Propaganda nu este suficientă. Pentru că te joci cu psihicul uman. Și psihicul uman are o anumită latență și o anumită cursivitate.

Ce legătură are Revoluția din 89, cu capitalul, cu USR și cu Zelenski?

Păi are!

Pentru că suntem mici la scară europeană. Și ca populație și din punctul de vedere al capitalului. În plus mai suntem și manipulabili, și needucați, și clevetitori. Și leneși. Și cu toate astea încă respirăm în țara noastră.

Unde vreau să ajung de fapt?

La următoarea explicație.

Să ne imaginăm că Simion căștigă alegerile în 2024 și AUR face guvern și pune președinte. Cam ce ar spune Europa? Cum ar zbura investițiile străine din România? Și oamenii? Ce birocrați are Simion în partid care ar putea să preia de exemplu frâiele Ministerului de Finanțe și să pună degetul pe rana care ne-ar sărăci în câteva luni de n-am avea nici bani de pâine? Dar la Externe? Cum ar veni bani din Rusia care să suplimenteze capitalul care tocmai a luat-o la sănătoasa prin alte colțuri ale lumii? Dacă ar veni.

Dar dacă câștigă USR alegerile? Și încep să facă totul praf cum au făcut prin aproape toate primăriile din România pe unde au câștigat? Spun aproape pentru că mă uit la primăria orașului Victoria și îmi vine să o iau pe doamna primar Bertea și să o pun primar la Brașov.

USR-ul dacă ar câștiga ar păți același chestie pe care a pățit-o Zelenski înainte de război. Ar realiza că nu se poate fără birocrații din PSD sau PNL.

Tragic și realist.

Capitalul autohton reprezintă 30 la sută din investițiile din România. Capitalul străin reprezintă 70 la sută. PIB-ul României estimat la nivelul lui 2023 este de 300 de miliarde de euro. Forță de muncă? Undeva în jur de 6 milioane.

Avem pretenția de a fi o putere regională cu cifrele acestea? Nu prea. Interesele regionale și geostrategice ne-ar hali între două felii de pâine fără să respire.

Cam pe unde eram dacă nu intram în UE? La nivelul Serbiei? Sau sub nivelul Serbiei? Care are un PIB per capita de 60% față de România.

Concluzie.

AUR sau USR puternice ne-ar duce exact în cap. Primul ar opta pentru ceva ce ține de originalitatea românească, și ne-ar râde toți în nas. Al doilea ar încerca să copieze un standard care nu ține seama și de popor și de aspirațiile lui.

AUR vrea o țară delirând între misticism religios, istorie revizionista, valori tradiționale și naționalism deșănțat.

USR vrea ca noi să fim Franța. Deși legătura noastră cu cultura franceză, stilul de viață și aspirațiile sunt total diferite.

PNL și PSD au în rândurile lor birocrații care fac statul funcțional. Sunt obișnuiți cu baletul pe sârmă. Cu toate derapajele și ciordelile lor.

Stăm prost la capital, stăm prost la forța de muncă. în general stăm prost la orice mai puțin la manele, ambuteiaje și paranghelii.

Și tot ce vrem a rezumat Caragiale acum un secol și aproape jumătate – „ Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”.

E bine!

 

Dan VÂJU

#InformatiaBrasovului