Se mișcă serviciile ca să nu rămână fără servici?

15Ukraine Patriot explainer 01 mediumSquareAt3X

În mod normal, o instituție aproximativ interesantă de presă ar fi intrat cu voce groasă, ochii bulbucași și halat de baie în regim de BREAKING NEWS. Așa, un pic isteroid, dându-se cu capul de pereții studioului în încercarea lor de a confisca adevărul și în a poza ca singurii apărători și continuatori ai Mamei Omida, mama tuturor mamelor care ghicesc în zacusca care stă să ardă pe pirostiile mioritice. Că dacă n-are gust de ars, nu e ca la mama acasă!

Două chestiuni vin să ne scarpine orgoliul de maeștri ai pixului care înșiră diverse pe hârtie.

Imagine WhatsApp 2023 11 14 la 09.18.06 559934b6               Prima. Ieri pe la ora 7 dimineața, vasul Poseidon Gas plin ochi de GPL din ăla bun de tot cu acte beton de false, a intrat pe brațul Sulina cu scopul de a ajunge la dragostea lui, terminalul GPL ce aparține lui nenea Abramovici prin interpuși. Nene combinat la bune, dar mai ales la rele, cu fostul general KGB Constantin Iavorski, una dintre persoanele de nivel înalt aflate sub protecţia lui Vladimir Putin. Generalul rus este cel care a adus Gazprom-ul în Portul Constanţa şi tot el, împreună cu gaşca lui, este cel care aproape a îngenuncheat sistemul energetic românesc. Băieții noștri cu ochișori albaștrii, ușor fierți de dezvăluirile de presă se pare că stau geană pe vasul Poseidon Gas și au dat alarma în unitate ca să nu se facă nimeni că n-a reușit să pună mâna pe orb și să-i scoată ochii.

A doua, extrem de interesantă, vine de la niște băieți care au făcut analiza ureei confiscate, căreia se pare că-i lipsește un anumit compus care să o stabilizeze. Și care are un nivel cam ridicat de nitrat de amoniu. Adică ureea ar fi trebuit să conțină ceva ce să o facă să nu facă poc, dar din contră are ceva ce o ajută să facă poc. Vezi buba mare din Beirut din 2020. Boooom! Și acolo au fost „dăcât” 2.750 de tone de nitrat de amoniu.

Acum stăm și noi la șpriț de toamnă, ocolind Alexandrion-ul cu multă grație, și ne gândim la faptul că tovarășii noștri de democracy slobozesc diverse bombe și rachete în Siria. Și în timp ce despicăm firul de păr în patru, evidențiem vreo două-trei chestiuni care dau cu virgulă în context, mai rău ca o sticlă goală când constați că creditul de pe card nu acoperă consumația de la cârciumă.

Să nu ne precipităm!

Una la mână – boss-ul de la Alexandrion se pare că a dat sfoară în țară că pofta lui cea mare e să pună mâna și piciorul pe terminalul de OIL & GAS de la Midia Năvodari. Cu ajutorul unor tovarăși și prieteni de rele de la Kremlin via Teheran. Pe motiv că odată se dă strigarea pe limba rusă, și la strigare trebuie să se îmbățoșeze toate piepturile bine hrănite și antrenate, și că Maica Rusia nu concepe să scape din mână România. Sau ceva de genul! Dacă n-am fost suficient de expliciți o fi de la whisky ( vezi recomandarea din articolul precedent). Se ceartă axonul cu dendrida prin creierașele analiștilor cum să-i explice lui Uncle Sam faptul că la Capul Midia vrea să se facă stăpân un nene sirian, când Uncle Sam îi dă rachetă după rachetă în țărișoara de proveniență. Nu prea cadrează.

Ciolacu Hayssam               A doua la mână – astăzi cică au loc niște exerciții în poligonul de la Midia Năvodari. Proiectile, rachete, diverse, în prezența prim-ministrul Marcel Ciolacu. El participă la Ziua Distinșilor Vizitatori a exercițiului tactic cu trupe şi trageri reale PATRIOT SPARK 23, în poligonul de trageri sol-aer Capu Midia. Acum să punem un pic paranoic în context și cele 40.000 de tone de uree cu conținut ridicat de nitrat de amoniu. Cu mare potențial să reducă Constanța la nivel de Poșta Câlnău, Mizil sau Roșiorii de Vede. Adică VEDE cineva? Și dacă vede, de ce tace? Și dacă tace, de ce nu se iau măsuri? Adică mai dă-o în născătoarea mă-sii, chiar nu ne putem hotărî încotro o luăm? Asta e o românească tipică! Pe hârtie ne pupăm cu Uncle Sam, pe combinație suntem cu „Filiera Siriană” și prin buzunare îndesăm șpăguță de la taica Putin.

A treia la mână. Oare, Nea Ciolacu, mai are ceva datorii pe la sirieni, de la vânătorile de acum 20 de ani? Întrebăm pentru un prieten cu scorul de credit mic, care ar lua și el o șpagă ca să onoreze masa pe la bancă. Sau să achite nota la cârciumă. Sau să….

Bă băieți cu ochi albaștrii, voi chiar luați salarii grase așa de pomană?

 

#InformațiaBrașovului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *