Importanța vaccinării pentru elevi la început de an școlar
Vaccinarea reprezintă o măsură esențială pentru protejarea copiilor împotriva diverselor boli și infecții. Multe dintre aceste afecțiuni se pot răspândi rapid în rândul copiilor, având potențialul de a provoca probleme grave de sănătate, inclusiv deces. În contextul apropiatei începeri a anului școlar, este important să discutăm despre vaccinurile necesare pentru elevi.
Odată cu revenirea copiilor în colectivitate, riscul de îmbolnăvire, fie prin gripă, răceală sau alte boli, crește semnificativ. În funcție de vârsta copilului, am elaborat o listă cu vaccinurile esențiale pentru elevi, recomandate la începutul anului școlar.
Vaccinarea înainte de începerea școlii
Conform calendarului național de vaccinare, înainte de a începe școala (la 5 și 6 ani), copiii trebuie să primească următoarele vaccinuri:
- Vaccinul rujeolic-rubeolic-oreion (ROR): Acest vaccin se administrează la medicul de familie la vârsta de 5 ani și oferă protecție împotriva rujeolei, rubeolei și oreionului.
- Vaccinul diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic (DTPa-VPI): Acesta se face de asemenea la medicul de familie, la 5-6 ani, și reprezintă un rapel al vaccinului hexavalent, destinat imunizării împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive și poliomielitei.
Vaccinuri necesare la început de an școlar pentru copiii de 9-18 ani
Conform schemei naționale de vaccinare, elevii cu vârste cuprinse între 9 și 18 ani ar trebui să primească următoarele vaccinuri:
- Vaccinul diftero-tetano-pertussis acelular (DTPa): Se administrează la medicul de familie la vârsta de 14 ani, asigurând protecție împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive, fiind un rapel al vaccinului tetravalent.
- Vaccinul împotriva encefalitei transmise prin mușcătura de căpușă (FSME Immun): Acest vaccin se face între 1 și 15 ani și protejează împotriva encefalitei contractate prin mușcătura de căpușă. În România, vaccinul este disponibil din 2020 și se adresează atât copiilor și adolescenților, cât și persoanelor cu vârsta de peste 16 ani.
- Vaccinul antigripal: Se poate administra începând cu vârsta de 6 luni. Pentru copiii sub 9 ani care nu au fost vaccinați anterior, se recomandă o schemă de vaccinare în două etape, cu două doze, administrate la o distanță de patru săptămâni.
- Vaccinul anti-HPV: Acest vaccin se recomandă pentru tinerii cu vârste între 9 și 26 de ani, atât la fete cât și la băieți, având rolul de a proteja împotriva infecției cu HPV, o cauză majoră a cancerului de col uterin. Infecția se transmite prin contact sexual, iar vaccinul oferă protecție în special împotriva tulpinilor HPV 16 și 18, asociate cu un risc crescut de leziuni maligne.
Asigurarea vaccinării corespunzătoare este o responsabilitate importantă atât pentru părinți, cât și pentru comunitate, contribuind la sănătatea generală a copiilor și la prevenirea răspândirii bolilor infecțioase.