Cum a reușit un individ cu doar 8 clase să se dea drept polițist. Făcea razii cu agenții reali, avea stație și uniformă
Costin Oprea, un tânăr de 25 de ani cu doar opt clase și o condamnare anterioară la regimul rutier, a reușit să se infiltreze printre polițiștii din Ploiești timp de mai bine de un an și jumătate.
Individul se dădea polițist la Serviciul de Informații și Protecție Internă și la Direcția de Operațiuni Speciale și a participat alături de adevărații agenți la anchete, razii rutiere, cercetări la fața locului și chiar la paza secțiilor de vot, fără să dea nimănui de bănuit.
Echipamentul falsului polițist
Costin Oprea și-a construit imaginea de „polițist” cu multă abilitate. Și-a cumpărat uniformă de polițist, legitimație, pistol Glock (despre care procurorul precizează că nu se știe dacă este real sau o copie airsoft), stație Motorola/Tetra, avea chiar și lampă stroboscopică pe mașină. Echipat astfel, a reușit să inducă în eroare mulți polițiști din Ploiești, unii cu experiență, care ajungeau să-i ceară sfaturi la intervenții, arată publicația Ziarul Incomod.
„Pentru a câștiga și mai mult încrederea persoanelor cu care a interacționat și pentru a le convinge că este un veritabil polițist dedicat meseriei, Oprea Costin și-a procurat mai multe elemente distinctive, asociate cu meseria de polițist, precum o legitimație de poliție, o stație de comunicare la distanță modelul Motorola Tetra, model similar cu cele utilizate în Politia Română, o uniformă de poliție și un pistol de tipul Glock” se arată în actele de urmărire penală.
Participa la anchete și razii
Individul, caracterizat drept „mitoman iscusit” de procurori, s-a infiltrat în rândul polițiștilor din aproape toate structurile IPJ Prahova. Aceștia i-au permis să audieze martori, să legitimeze și percheziționeze șoferi și chiar să aibă acces la documente confidențiale.
În aprilie 2024, Oprea Costin s-a implicat într-o anchetă privind un furt la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești, efectuând cercetări la fața locului și interogând persoane. De asemenea, în toamna lui 2023 și primăvara lui 2024, a oprit de cinci ori în trafic un șofer, sub ochii polițiștilor reali.
La data de 13.08.2024, Costin Oprea a oprit pe stradă un minor de 13 ani, care ar fi conclus un autoturism fără permis de conducere pe drumurile publice, căruia i-a efectuat un control corporal, l-a introdus în autoturismul său, amenințându-l că-i va face dosar penal și că îl va introduce în centrul DGASPC Cireșarii. Și-a permis chiar să interogheze și rudele băiatului, declinându-și în mod fals calitatea de polițist, potrivit procurorilor.
„În data de 13.08.2024, Oprea Costin (…) a comis un nou abuz, în timp ce s-a dat drept polițist. Din supravegherea tehnică a reieșit limbajul vulgar, total neadecvat utilizat de către Oprea Costin, cât si atitudinea sfidătoare în momentul în care a comis un nou abuz grav, asupra unui minor neidentificat până în prezent, pe care l-a abordat în împrejurări necunoscute pe stradă, în zona străzii Cameliei, pe care l-a amenințat că îl va introduce în centrul DGASPC denumit Cireșarii”, potrivit sursei citate.
Anchetatorii au stabilit cum făcea rost escrocul de bani, pentru a duce un stil de viață luxos.
„Numitul Oprea Costin, în vârstă de 25 de ani, este un individ cu opt clase, fără loc de muncă, cu antecedente penale pentru comiterea în anul 2022 a unei infracțiuni la regimul rutier. Cu toate că nu are un loc de muncă stabil, Oprea Costin a obținut sume de bani prin comiterea de infracțiuni de înșelăciune cât și prin escrocarea a diferite persoane cu care a intrat în contact. (…) Oprea Costin a manifestat preponderent un mod de viață luxos, total nejustificat raportat la absența veniturilor licite, prin aceea că închiria permanent autoturisme, unele chiar de lux, se afișa des la terase și restaurante, se plimba cu ATV-ul la munte pe Valea Doftanei, își permitea să locuiască cu chirie într-un complex de blocuri nou construit (MRS Residence), unde valoarea unei chirii este de peste 500 euro pentru un apartament cu două camere. Practic, Oprea Costin și-a construit cu abilitate și determinare imaginea unui polițist de carieră, foarte implicat și serios.”
Prinderea escrocului
Costin Oprea a fost în cele din urmă prins după ce o persoană l-a reclamat la poliție pentru înșelăciune. Pe 21 august 2024, Judecătoria Ploiești a emis mandat de arestare preventivă pe numele său, fiind acuzat de uzurpare de calități oficiale în formă continuată.
Știre preluată de pe ȘtirilePROTv