Evoluția salariului minim din România – O poveste de succes economic (Opinie)

Patrascu PSD

În ultimul deceniu, România a demonstrat o evoluție foarte bună în ceea ce privește creșterea salariului minim, depășind așteptările și ajungând lider european în acest domeniu. Această performanță este nu doar un indicator al progresului economic, ci și o expresie a factorului politic de a îmbunătăți condițiile de trai pentru români, în special pentru cei din mediul privat, care au beneficiat cel mai mult de această creștere.

Datele furnizate de Eurostat confirmă că România a înregistrat cea mai mare rată medie anuală de creștere a salariului minim din Uniunea Europeană, o realizare ce merită toată atenția. Dacă privim evoluția ultimilor zece ani, vedem o creștere impresionantă de 363% a salariului minim brut, de la 800 de lei în 2013 la 3.700 de lei de la 1 iulie 2024. Cu alte cuvinte, un angajat care câștiga salariul minim brut acum zece ani are astăzi cu 2.900 de lei mai mult.

Această creștere semnificativă nu este doar o cifră pe hârtie. Ea reflectă o realitate concretă, aceea că puterea de cumpărare a angajaților cu salarii mici a crescut considerabil. În termeni reali, salariul minim NET a crescut cu aproape 300%, în timp ce prețurile de consum au avansat cu doar 53%. Aceasta înseamnă că, în ciuda inflației, salariul minim a adus o creștere reală a puterii de cumpărare de 157%.

Un aspect esențial al acestei creșteri este implicarea politică. Din surplusul de 2.900 de lei obținut de angajații cu salariul minim, 2.420 de lei au fost acordați în perioadele de guvernare PSD, ceea ce înseamnă că PSD a contribuit cu 84% la această creștere. Aceasta reflectă o strategie politică orientată către îmbunătățirea condițiilor de muncă și a standardelor de viață pentru cei mai vulnerabili angajați din România.

Nu doar salariul minim a cunoscut o evoluție impresionantă, ci și pensiile. În ultimii zece ani, punctul de pensie a crescut de la 761,1 lei la 2.032 lei, o creștere de aproape trei ori. Din această majorare, PSD a contribuit cu 77%, ceea ce subliniază importanța măsurilor luate pentru îmbunătățirea calității vieții pensionarilor. Odată cu recalcularea pensiilor, creșterea reală a fost chiar mai mare, depășind 80%.

Evoluția salariului minim și a pensiilor din România oferă o perspectivă economică și socială pozitivă asupra viitorului. Politicile economice ale PSD care pun accent pe creșterea veniturilor pentru categoriile vulnerabile au un impact profund asupra bunăstării generale a societății. România demonstrează că poate crește rapid și sustenabil, apropiindu-se de nivelul de trai al economiilor dezvoltate din Uniunea Europeană.

Aceste succese economice ar trebui să fie un exemplu pentru alte națiuni și un semn că progresul este posibil prin politici inteligente, angajament politic și o viziune orientată către bunăstarea cetățenilor.

Lucian Patrașcu, Președinte al Organizației Municipale Brașov a PSD

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *