Deputatul Dan Tanasă, purtătorul de cuvânt al AUR, consideră că România nu are nevoie de eroi falși, precum Nicolae Ciucă, și că românii au nevoie de lideri adevărați!
“Nicolae Ciucă sau „eroul de la Nassiriya” sau cum s-a încercat transformarea acestui mit al ostașului în realitate! Vă este clar, acum, că Nicolae Ciucă nu este ceea ce pare? Campania sa pentru președinția României, bazată pe o imagine eronată de erou național, creată din fragmente de adevăr și minciuni gogonate este o falsificare a realității.
„Un ostaș în slujba țării” este doar o altă etapă a acestei încercări de mistificare a realității. Totul se dovedește a fi doar o insultă la adresa celor care au servit onest în teatrele de operațiuni și o palmă dată întregului popor român.
Respect haina militară, îi respect pe toți ostașii acestei țări, tocmai de aceea nu o să mă refer la Nicolae Ciucă – generalul, ci la Nicolae Ciucă – omul politic. Acesta a lăsat cu bună știință un mit să se dezvolte, nu a contrazis niciodată prezentările elogioase, și acum, în pragul campanii prezidențiale, încă se folosește de acest fals eroism pentru a-și construi imaginea.
Dar adevărul este altul și iese la lumină, prezentat chiar de anchetele jurnalistice care încep să devină un coșmar pentru partidul din Aleea Modrogan, Nr. 1.
În 2003, bătălia reală de la Nassiriya, în care au murit zeci de soldați americani și britanici, s-a încheiat înainte ca Ciucă să ajungă în Irak. Când Ciucă a ajuns acolo, românii conduși de el nu au fost implicați în luptele directe, iar rolul lor a fost unul de flancare, departe de linia frontului.
Mai mult, în timpul unui atac în care colegii săi italieni erau prinși într-o ambuscadă, Ciucă a refuzat să le vină în ajutor, sub pretextul că nu avea aprobare de la București.
Sunt lucruri pe care presa de investigații le prezintă. Aceasta nu este conduita unui „erou”.
Îmi este imposibil de înțeles cum un asemenea om ar putea aspira la cea mai înaltă funcție în stat. Nicolae Ciucă, cu tot sprijinul consultanților săi străini plătiți cu bani grei, este doar o copie nereușită a lui Petr Pavel, actualul președinte al Cehiei, și el fost militar.
Să fie clar: nu contest meritele generale ale unui militar, dar să încerci să prezinți altfel faptele din teren și să expui o imagine falsă pentru a câștiga capital politic este de neacceptat.
România nu are nevoie de eroi falși! Românii merită mai mult și au nevoie de lideri adevărați!”, spune Dan Tanasă.