Șoșoacă le-a cerut lui Ciolacu și Geoană să se retragă din competiția pentru președinție, pentru a-și putea relua candidatura. „M-ați pupat și pe mine”

video sosoaca i a sunat pe ciolacu si geoana sa se retraga din cursa prezidentiala ca sa poata candida din nou m ati pupat si pe mine 67064bcf51087

Diana Șoșoacă solicită retragerea candidaturilor lui Marcel Ciolacu și Mircea Geoană

Diana Șoșoacă a inițiat convorbiri telefonice cu Marcel Ciolacu și Mircea Geoană, solicitându-le să se retragă din cursa pentru Președinția României. Eurodeputata a cerut astfel reorganizarea alegerilor, pentru a-și putea depune din nou candidatura. Convorbirile au fost transmise în direct pe rețelele sociale.

În discuția cu Marcel Ciolacu, Șoșoacă a afirmat: „Vă cer și dvs. ca prezidențiabil și tuturor prezidențiabililor să vă retrageți candidatura la Președinția României. Eu în acest moment am sesizat toate instituțiile internaționale și vom intra rău de tot… da, dar va fi urât de tot pentru România.”

Liderul PSD a răspuns că a observat declarații antisemite „evidente” din partea eurodeputatei, iar aceasta a replicat că nu trebuie să fie de acord cu toate acțiunile Israelului. „Dumneavoastră îi pupați. Eu nu-i pup,” a continuat Diana Șoșoacă. La care Ciolacu a răspuns: „Eu n-am ce să pup, că nu pup pe nimeni.” Șoșoacă a insistat: „Ba da, m-ați pupat și pe mine și ați pupat și evreii care v-au venit în guvern.”

În discuția cu Mircea Geoană, Șoșoacă a reiterat cererea de retragere a candidaturii, argumentând că acest lucru ar permite reluarea alegerilor prezidențiale de la zero. Geoană a replicat că propunerile ei nu sunt realiste, afirmând că nu se poate schimba legislația. Diana Șoșoacă a intervenit, susținând că se poate modifica legea de funcționare a Curții Constituționale.

Curtea Constituțională a respins candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, motivând că comportamentul acesteia contravine normelor Constituției, ceea ce ar împiedica respectarea legii fundamentale.