Remiză fără goluri între România și Kosovo
România a încheiat la egalitate, 0-0, confruntarea cu Kosovo, disputată pe Arena Națională, în penultimul meci al Tricolorilor din grupa C2 a Ligii Națiunilor. Cu câteva minute înainte de finalul partidei, jucătorii kosovari au decis să părăsească terenul și să se îndrepte spre vestiare.
Amir Rrahmani, unul dintre jucătorii echipei Kosovo, a explicat că retragerea a fost provocată de scandările „Serbia” venite din partea suporterilor. „Au început să strige «Serbia», iar după un minut a început a doua oară să strige tot stadionul «Serbia». Apoi au început şi a treia oară, iar arbitrul nu a vrut să asculte. Este de ajuns, este pentru a doua oară când se întâmplă asta în România și trebuie să se termine. Stop”, a declarat Rrahmani.
Deși câțiva fani români au scandat „Serbia, Serbia”, acest lucru a fost rapid eclipsat de restul suporterilor care au început să strige „România, România”.
Înainte ca jucătorii kosovari să părăsească terenul, fundașul central Dellova a făcut un gest controversat, imitând vulturul albanez. Gestul a stârnit amintiri neplăcute, având în vedere că, în această vară, jurnalistul Arlind Sadiku a fost exclus de UEFA de la EURO 2024 pentru un gest similar. Vulturul cu două capete, simbol național al Albaniei, este un semn al identității albaneze, într-o regiune marcată de conflicte istorice, în special cu Serbia, după Războiul din Kosovo (1998-1999).
Kosovo, majoritar albanez, și-a declarat independența față de Serbia în 2008, dar România este printre țările care nu recunosc această independență.