Cum să prepari covrigi de casă cu coajă crocantă și miez pufos
Pentru a prepara acești delicioși covrigi de casă, începe prin a tapeta tava de la aragaz cu hârtie de copt.
Într-un bol pentru frământat, adaugă făina, drojdia uscată, sarea, zahărul, apă călduță și două linguri de ulei. Restul uleiului va fi incorporat în timpul frământării.
Frământă aluatul până se formează o bilă compactă, apoi adaugă restul de ulei și continuă să frămânți. Aluatul final ar trebui să fie dens, omogen și elastic. Acoperă bolul cu folie alimentară și lasă-l să dospească până își dublează volumul.
După ce aluatul a dospit, scoate-l pe un blat de lucru presărat cu făină și împarte-l în porții egale de aproximativ 150 de grame. Modelează fiecare porție în formă de covrig.
Într-o cratiță lată, pune apă la fiert și adaugă bicarbonatul. Când apa începe să fiarbă, reduce focul la minim.
Opărește covrigii pe ambele părți timp de câteva secunde, apoi, cu ajutorul unei spumiere, scoate-i și așază-i în tava de copt. Presară deasupra semințe de mac, susan sau fulgi de sare, după preferință.
Coace covrigii în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius, timp de 20-30 de minute sau până când devin aurii și rumeniți uniform.
După coacere, scoate tava din cuptor și lasă covrigii să se răcească puțin, apoi transferă-i pe un grătar de bucătărie pentru a se răci complet.
Acesti covrigi sunt extrem de gustoși, având o coajă crocantă și un miez pufos.