Sindromul Antifosfolipidic: O Afecțiune Autoimună cu Impact asupra Sarcinii

Sindromul antifosfolipidic, cunoscut și sub denumirea de sindromul Hughes sau „sindromul sângelui lipicios”, reprezintă o afecțiune autoimună caracterizată prin producerea anormală de anticorpi de către sistemul imunitar, ceea ce crește riscul de formare a cheagurilor de sânge. Această condiție poate duce la o probabilitate crescută de pierdere a sarcinii sau naștere prematură în absența unui tratament adecvat.

Medicul specialist obstetrică-ginecologie, dr. Andreas Vythoulkas, oferă detalii valoroase despre această afecțiune și impactul său asupra fertilității.

Cine Ar Trebui Să Se Testeze pentru Sindromul Antifosfolipidic?

Conform dr. Vythoulkas, sindromul antifosfolipidic afectează aproximativ 1% din populație, având o prevalență mai mare în rândul femeilor, în special a celor tinere aflate în perioada reproductivă. Această afecțiune poate fi primară sau asociată cu alte boli autoimune, precum lupusul eritematos sistemic sau artrita reumatoidă.

În ceea ce privește fertilitatea, este esențial de menționat că nu fertilitatea în sine este afectată, ci mai degrabă menținerea sarcinii. Astfel, femeile care au avut mai multe avorturi spontane sau complicații în timpul sarcinii ar trebui să fie testate pentru această afecțiune. Dacă se confirmă diagnosticul, tratamentul ar trebui să înceapă cât mai curând posibil în timpul sarcinii.

Cum Se Realizează Diagnosticul Sindromului Antifosfolipidic?

Diagnosticul sindromului antifosfolipidic presupune realizarea a cel puțin două teste de sânge, efectuate la un interval de 3 luni, pentru a evalua prezența și cantitatea unor autoanticorpi, cum ar fi anticoagulantul lupic, anticorpii anticardiolipină și anticorpii anti-beta-2-glicoproteină. Aceste teste sunt recomandate în special în cazul în care istoricul medical al pacientei include avorturi recurente, pierderi tardive de sarcină, preeclampsie sau tromboză.

Riscurile pentru Gravide Fără Tratament

Dr. Vythoulkas subliniază că, deși femeile cu sindrom antifosfolipidic au o probabilitate mai mare de a se confrunta cu complicații în timpul sarcinii, tratamentele disponibile sunt foarte eficiente în gestionarea acestor probleme, cu condiția ca acestea să fie inițiate la timp. Este recomandat ca femeile să se adreseze unui specialist înainte de a încerca să rămână însărcinate, pentru a putea beneficia de o supraveghere adecvată și tratamente corespunzătoare.

Dacă femeile nu urmează un tratament, riscurile sunt semnificative. Acestea includ un risc crescut de avort spontan, care poate surveni atât în primele săptămâni de sarcină, cât și mult mai târziu, aproape de momentul nașterii, chiar când fătul este complet dezvoltat. De asemenea, există riscuri de naștere prematură cauzate de preeclampsie, eclampsie sau insuficiență placentară.

O altă complicație posibilă este restricția de creștere intrauterină, ceea ce înseamnă că nou-născutul poate avea o greutate semnificativ mai mică decât media, afectându-i astfel sănătatea pe termen lung.

Riscurile asociate cu sindromul antifosfolipidic în timpul sarcinii

Femeile însărcinate se confruntă cu o serie de riscuri semnificative, inclusiv după naștere, până la aproximativ 6 săptămâni post-partum. Fără un tratament adecvat, acestea pot dezvolta cheaguri de sânge care pot ajunge în inimă, plămâni sau creier, având un potențial fatal în lipsa unei intervenții medicale rapide.

Tratamentul sindromului antifosfolipidic pentru gravide

Tratamentul standard pentru femeile gravide diagnosticate cu sindrom antifosfolipidic include, în funcție de istoricul medical al fiecărei paciente, administrarea de aspirină și/sau heparină. Aceste medicamente sunt utilizate pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge și pentru a dizolva cheagurile existente. În timpul sarcinii, tratamentele pot fi continuate de la concepție până la 6 săptămâni după naștere.

În situații speciale, în care tratamentele convenționale nu sunt eficiente și există pierderi de sarcină, pot fi prescrise medicamente antiinflamatoare. De asemenea, este esențial ca gravidele să adopte modificări în stilul de viață: renunțarea la fumat, limitarea drastică a consumului de alcool, adoptarea unei alimentații echilibrate și integrarea activității fizice în rutina zilnică.

Importanța monitorizării sarcinii

Monitorizarea regulată a sarcinii este crucială, incluzând ecografii, analize de sânge și măsurarea tensiunii arteriale pentru a identifica semnele de preeclampsie. Cu sprijinul unei echipe medicale competente, o femeie poate duce la bun sfârșit sarcina, chiar dacă este diagnosticată cu sindrom antifosfolipidic. Este esențial să nu neglijăm controalele medicale și să respectăm cu strictețe tratamentul recomandat de specialiști pentru a maximiza șansele de a avea un bebeluș sănătos la finalul celor 9 luni de sarcină.