Și într-o zi cum eram la birou și îmi vedeam liniștit de studiat dosare și de semnat documente, extrem de multe documente, văd că mă sună Dacian Cioloș. Și îmi spune că este pe drum dinspre București, și mă roagă frumos să-mi eliberez agenda pentru după-amiază aceasta pentru că trebuie neapărat să avem o discuție în legătură cu campania electorală. I-am răspuns că da, nu este nici un fel de problemă, oricând dorește poate beneficia de prezența mea necondiționată. Mi-a spus că trece el cu mașina să mă ia și că o să mergem să discutăm într-un loc mai liniștit și mai ferit de ochii oamenilor, deoarece discuția are o latură confidențială, și că se bazează foarte mult pe discreția mea.
După o oră, eu fiind scufundat efectiv în munca interminabilă de citit și semnat documente, pe care sincer să fiu, am început să le visez noaptea, am observat cum mă sună din nou Dacian Cioloș, semn clar că a ajuns. Cobor și mă urc în mașina lui, și văd cum îmi face discret semn să nu vorbesc. La telefonul lui Dacian era însuși președintele Macron, tocmai își lua rămas bun după care a închis. ,, M-a sunat președintele Macron ca să se asigure că planul conceput în week-end merge înainte, și i-am răspuns că da. Așadar, noi avem acum de discutat niște chestiuni confidențiale, care țin de viitorul nostru politic. Al meu, al tău și al României”. Am încuviințat din cap că e ,,ok”, și am lăsat liniștea să coboare în mașină. Nu vorbesc neîntrebat, aștept un semn din partea lui, mai ales că tot el mi-a explicat de câteva ori să nu ating nici un fel de chestiune oricât de banală în prezența șoferului care conducea autoturismul lui. Într-un final, după câteva minute, am oprit în fața unui imobil, am coborât din autoturism și acesta a demarat, lăsându-ne în stradă. Am intrat în imobilul respectiv, și am lăsat telefoanele într-o cutie aflată chiar la intrare, semn clar pentru mine că urmează să avem o discuție extrem de interesantă nu numai pentru noi, cei doi protagoniști, cât și pentru diferite urechi curioase, care mai bine nu ar ajunge la informațiile pe care le voi afla. ,, Whisky?” a întrebat Dacian ,,sau tu nu bei alcool? Dacă nu bei alcool am ceva extrem de bun din Olanda pentru tine” . Am zâmbit! Deși am spus că mă las de la povestea cu filtrul de poliție din noaptea de acum o săptămână, oferta este mult prea tentantă acum. Și oricum, ce altceva decât să mă relaxeze și să îmi creeze o dispoziție bună pentru discuțiile ce vor urma. În fond, și la urma urmei, pentru ce trăim dacă ne refuzăm și cele mai mici și nevinovate plăceri ale vieții. Un pahar, o țigară, un cui, o liniuță? De ce nu, mai ales că Dacian este o persoană extrem de agreabilă.
Ne-am pus pe fotoliile din piele și am început să discutăm. Dacian are planuri extrem de mari pentru el, și pentru mine, și pentru câțiva oameni din partid. Mi-a spus din nou că noi, USR PLUS reprezentăm reforma dorită de către Europa, și avem sprijinul necondiționat a lui Macron. În timp ce ascultam, realizam și de unde a apărut ,, Man In Black”, ce backround are. Dacian a scos o bucată de hârtie și am început să schițăm un eventual guvern pentru 2024. ,, Începând cu 2020 vom intra la guvernare, și vom ține de ea cu dinții, scopul e să fim atât de performanți încât PNL-ul și celelalte partide să facă implozie. Iar guvernarea la acare adăugăm o propagandă bună, ne va aduce cu siguranță guvernarea României”. Încuviințam din cap, deja îmi imaginam cum România devine un stat civilizat, respectat, invidiat. Am tras câteva fumuri din ,,cadoul” oferit de către interlocutorul meu. Mi-a făcut semn că întâlnirea a luat sfârșit, ne-am ridicat și am ieșit din imobil. Nu m-am mai urcat în mașină, am mințit că oricum am ceva de făcut în zonă, dar simțeam cum încet, încet mă ,,spărgeam” și aveam chef să alerg prin frig, și să mă tăvălesc prin iarbă. Și am rupt-o la fugă pe străzi, noroc că era deja întuneric, și am văzut un spațiu verde în fața unui bloc, și m-am trântit pe jos și am început să mă tăvălesc ca un câine răsfățat în iarbă. M-am tăvălit bine, udându-mă, și iară am rupt-o la fugă ca un descreierat. Din alergare am văzut un copil mic pe o bancă, împreună cu mama lui, bănuiesc, care mânca pufuleți dintr-o pungă. I-am smuls punga de pufuleți din mână din alergare, am întors capul și am mârâit furios când l-am auzit că începe să plângă. Clar asta e, acum sunt un câine. Doamne, Dumnezeule, ce era în țigara aia? Și m-am jurat că nu mai trag nimic. Până în Piața Sfatului m-am mai oprit de câteva ori să mă tăvălesc pe acolo pe unde vedeam un petic de iarbă. Norocul meu că e seară și din cauza pandemiei sunt puțini oameni pe stradă. În Piața Sfatului, mi-am tras sufletul și m-am pus pe o bancă. La două bănci mai încolo, se odihnea o bandă de oameni ai străzii, tolerați acolo de către Poliția Locală. Cum stăteam eu și mă odihneam, unul dintre ei vine la mine și zice ceva de genul ,, măi omule, tu ești câine sau ești om, că ai venit aici în patru labe, lătrând. Ești bine, vrei apă, vrei un spirt îndoit cu fanta, vrei o țigară? Hai cuțu, cuțu.”. Am sărit de pe bancă, am mârâit la el și am rupt-o la fugă mai departe, cu gândul să mă ascund pe undeva până trece efectul.
Până la urmă a trecut, m-am trezit în mașina mea, în fața Primăriei, era două și jumătate dimineața. Ce să fac acum, să mă duc acasă, ca să dorm vreo două ore, sau urc în birou și dorm pe vreo canapea? Norc că am la mine o geantă cu haine de schimb, în cazul în care sunt convocat urgent undeva să nu mai trec pe acasă. Și urc eu în birou, toate luminile aprinse, Flavia lucra de zor. Ne-am uitat unul la celălalt interziși. N-a zis nimic, n-am zis nimic, m-am întins pe o canapea și m-am culcat.
Alien
#InformatiaBrasovului
informatiabrasovului.ro
( Text publicat pe site-ul infobrasov.net )