Lucian Pătrașcu ( PSD) – „ Bani sunt, primar nu avem la Brașov!”

Lucian Patrascu

Iese ieri Subprefectul Brașovului, Lucian Pătrașcu ( PSD) în conferință de presă, și zice așa, cităm – „Useristul demonstrează pe zi ce trece că Primăria Brașov este o pălărie prea mare pentru el”.

Și ne prezintă faptul că există un excedentul bugetar din primele 3 luni ale anului 2022. Care se ridică la 203 milioane lei. Adică administrația Brașovului are bani pe mână dar îi ține la ciorap. Pentru că, continuăm să cităm „ Deși sunt bani, primarul, împreună cu aleșii locali USR, au votat împotriva inițiativei colegei mele. Raluca Stancu a propus ca bonificația pentru contribuabilii care își plătesc taxele și impozite până la sfârșitul lunii martie să crească de la 5% la 10%.

De asemenea, nici propunerea privind biletul unic de zi pe mijloacele de transport în comun nu a fost luată în considerare. Chiar dacă multe orașe din România au implementat un astfel de proiect de mai mult timp.

Administrația USR nu a găsit bani nici pentru seniorii din Brașov. Care ar fi putut să beneficieze de gratuitate pe mijloacele de transport în comun. Astea sunt doar câteva din proiectele și propunerile PSD ignorate de primarul Coliban”.

Vestea bună e că sunt bani „ gârlă” dar primarul e ofticat cu subiect și predicat că Consiliul Local nu-i aprobă proiectele, ca atare nici el nu bagă în seamă proiectele „ concurenței”.

Că așa e în tenis, pardon, în „ curling”

Și noi ne uităm la ei ca la ping-pong. Pardon, mă scuzați. Ne uităm ca la curling.

Pentru că dacă pentru cetățeni nu a găsit soluții în ce privește bunăstarea, după o scurtă vizită în Franța, primarul a venit cu ideea ca între blocuri să fie cultivate…legume. Bineînțeles, exact proiectul cu care a venit din Franța s-a numărat pe lista celor care au câștigat la Bugetare Participative. Culmea, printr-o HCL cultivarea zarzavaturilor între blocuri este interzisă…Doar primarul încă nu a aflat, chiar dacă este de un an și jumătate pe funcție.

Oare cât e scorul la curling în Lituania? Acolo e voie cu varză printre blocuri sau ăia cultivă fasole și cucuruz?

Întreb pentru un prieten care e fiert pe bio.

Auzi, dar „ iarbă” n-ar merge printre blocuri? D-aia bună care nu dă paranoia, soi pur?

Întreb și eu, nu dau cu mătura de curling!

 

Dan VÂJU

#informatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *