Chiar dacă astăzi este sărbătoare ( a doua zi de Rusalii) și chiar dacă toată lumea se odihnește așteptând concediul, stând pe Facebook ca orice om de bine și interesat să ia un pic de „ lumină”, în „ feed” mi-a tot apărut o postare.
Postare făcută sâmbătă de către unul dintre politicienii din Brașov. Și pentru că restul celor care vor să se angajeze trup și suflet în lupta electorală în 2024 se odihnesc așteptând concediu, și târziu s-au prins că sunt Rusaliile și au început să ne ureze „ lumină”, am hotărât să comentez un pic postarea care m-a sâcâit în „ feed”, strigând de câteva ori „ deschide-mă, deschide-mă”.
Și am deschis-o. Ca să am de ce să mi se urce sângele în cap.
Lucian Pătrașcu, pentru că despre el este vorba, cumva, cumva a ajuns la Oradea. Și ca să ne arate nouă, brașovenilor, că se poate și altfel decât la Brașov, a postat câteva imagini din Oradea, adăugând și un text. Citez -„ Sunt la #Oradea unde am venit în minivacanța de Rusalii, ca să văd și să înțeleg cum se face #administrațiepublică la cel mai înalt nivel în România!”
#Oradea este un exemplu de bune practici, o lecție și un exemplu, demn de urmat de către #Brasov în ceea ce priveste #competenta în #administrațiepublică.
#Municipiul #Brașov merită mai mult, poate mai mult și vrea mai mult!
#ÎmpreunăpentruBrașov #Revoluțieînadministrație #Excelențăînadministrație ”
Și a mai adăugat și imaginile de mai jos.
Ca să avem cu ce să comparăm. Ce avem noi și ce au ei!
Noi avem un oraș care arată „ Vai, mama lui”, în care compania de asfaltări dă bir cu fugiții, compania de salubritate este depășită, apărând în spațiul public ghene insalubre, adevărate focare de infecție, în care deșeurile sunt împrăștiate prin ghene și angajații ajung târziu să curețe ( bine aici se vede și gradul de nesimțire a unora dintre locuitorii orașului), spațiile verzi arată ca în filmele americane cu orașe părăsite.
Mă întreb unde mama naibii găsim o peluză, una singură, tunsă și aranjată în Brașov ca aia din imaginea de mai sus? Sau mobilier stradal ( bancă) ca aia din imaginea de mai sus?
M-am uitat la imagini și mi-a crescut tensiunea. Brașovul a ajuns „ de căruță”!
Și spun asta nu pentru că fostul primar, George Scripcaru depunea vreun efort fantastic să pună panseluțe în giratorii, sau era geniul gospodar. Pentru că nu depunea. Făcea și el minimul necesar ca să considere locuitorii că e un geniu gospodar, el având de fapt alte intenții. Dar Coliban…vai de capul nostru.
Problema lui Coliban nu este că nu poate să facă. Pentru că am detaliat cu alte ocazii, omul nu are resursele interne să facă așa ceva. Pur și simplu nu le vede. Și mai grav, chiar dacă i se spune, nu aude. Și chiar dacă aude, nu pricepe. Problema e că nici n-are de gând să facă așa ceva. Nu este interesat să facă lucruri mici și consistente. Ca de exemplu să astupe gropile din asfalt sau să tundă iarba din spațiile publice. Sau, Doamne ferește, să facă niște locuri de parcare prin Centrul Istoric.
El vrea să aducă investitori pe platforma CET sau să renoveze Piața Sfatului cu o liotă de arhitecți. Nu zic „ nu”! Dar mă gândesc că omul gospodar, înainte să zugrăvească fațada casei, se asigură că are confort în casă. Sau Coliban e adeptul zicalei „ Pe afară vopsit gardul, înauntru, leopardul”?
Vestea bună e că măcar un politician din Brașov și-a „ sacrificat” vacanța de Rusalii pentru a lua „ notițe” din cel mai aranjat oraș din România. Și asta îmi arată că are planuri mari și consistente pentru a face ceva când va ajunge la butoane. Și asta în contrast cu actualul primar care în momentul în care a început controlul „ Curții de Conturi” și-a pus palma în c0r și a plecat trei săptămâni în concediu.
Vestea proastă e că suntem foarte departe față de alte orașe și avem nevoie de #Revoluțieînadministrație #Excelențăînadministrație , exact cum a postat Lucian Pătrașcu.
Măcar avem o speranță!
Dan VÂJU
#InformatiaBrasovului
informatiabrasovului.ro
Foto – Facebook și Transilvania365.ro