Balkan Business Forum 2022

ev4

Joi, 15 septembrie 2022, a avut loc la Brașov Balkan Business Forum.

Da, știu, dacă nu e haștageală, bruxelleală și FOV-ăială, acest forum nu prezintă interes pentru public.

Mai interesant e faptul că din imaginile trimise către presă, nu e nici măcar un participant care să zâmbească.

În schimb forumul acesta este important.

Pe deoparte pentru că a participat la el ambasadorul Bulgariei la București, Excelența Sa, domnul Radko Vlajkov, și e deoparte pentru că s-a discutat despre faptul că Europa ( draguța, frumoasa și senila Europă), pe fondul crizei de energie, facturi, inflație, război, ne-a cam arătat, mă scuzați, curul, în ultima vreme. Și nouă, și bulgarilor. Deși a promis că face, drege, dă și se abține de la mai multe.

ev9 ev3Și asta pentru că Europa nu prea știe de unde să o apuce, dat fiind faptul că Germănica a cam băgat-o pe mânecă cu faptul că nu mai vine gazul ăla ieftin de la ruși. Nu mai vine și le cam cade în cap industria petrochimică. Adică, să ne înțelegem, combinația e că Germania, deși n-are un metru cub de gaz metan în subsol, are industrie petrochimică și produce îngrășăminte. Unde am mai auzit asta? Aaaa, la austrieci? N-au un gram de petrol dar au rafinării și lanțuri de benzinării.

Și să nu uităm nici de Italia. De acolo se poate duce draq zona euro, Italia fiind un pic sub linia de supraviețuire de foarte mult timp.

Dar cea mai interesantă chestie urmează acum. Amfitrionul forumului, Profesor Doctor Liviu Pandele, se ridică frumușel în picioare și începe să postuleze niște chestiuni. Printre care faptul că Statele Unite doresc să refacă grupul de la Vișegrad de conlucrare economică, că la nivel de doctrină economică și geostrategică au de gând să răstoarne găleata cu bani în Europa de Est, că vor să investească în doi poli de dezvoltare care să cuprindă statele satelit ale blocului Sovietic și câteva pe lângă.

Adică, mai pe românește, domn profesor a zis că Polonia, statele baltice Lituania, Letonia și Estonia, Ucraina, Slovacia și probabil Cehia și Belarus după ce scapă de Lukasenko, ca fiind un pol economic centrat pe Polonia, și România, Bulgaria, Grecia, Republica Moldova, Croația, Bosnia, Albania și Turcia post Erdogan ca fiind alt pol economic centrat pe România, vor fi ajutate de către Statele Unite ale Americii, care cam are de gând să lase Vestul Europei să se cam descurce. Ori acest aspect este prevăzut ca politică de, atenție, stat în Statele Unite ale Americii. Nu le-a inventat domn profesor.

Următorii 30 de ani vor aparține Centrului Europei. Pentru că aici va fi cea mai mare creștere economică după prăbușirea Rusiei. Prăbușire care este o problemă de timp. Aici sunt peste 150 de milioane de oameni, există ieșire la 3 mări, există o bază industrială puternica, există producție de energie, sunt resurse și materii prime, precum și cea mai puternica baza de IT din Europa. La care adaug și cea mai mare producție agricolă din Europa.

Ciudat e că în timp ce zicea aceste lucruri, ochii celor prezenți ieșeau ușor, ușor din orbite de parcă informația nu ar fi publică și discutată din ce în ce mai des în cercurile de la vârf.

Și asta când vorbea simplu despre una din regulile fundamentale ale economiei care postulează că regiunile periferice integrate târziu într-un sistem economic puternic ajung la final sa fie mai bogate decât „ centrul” inițial.

E bine totuși că participanții la Forumul Balcanic au plecat cu informații noi chiar dacă au dat absent din buze vreo două zile după lecția de geostrategie.

Mișto sau ce?

 

Dan VÂJU

#InformatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *