La Bra;ov se coace inspirațional de câțiva ani ideea că am avea nevoie de un spital nou. Pentru că infrastructura spitalicească actuală este greu funcțională. Secțiile de spital sunt împrăștiate prin oraș, unii se chinuie să le renoveze, dar spațiile sunt mici, bicisnice, insuficiente, și oricât de mult ne dorim să le scoatem la „ vopsea”, ele nu prea ies. Nu avem în Brașov o rețea spitalicească la nivelul minim cerut de vremurile pe care le trăim.
Nu avem și pace!
Din partea cealaltă, dinspre guvern, vine de ani de zile un mare CIU-CIU. Un fel de „ lasă bă că vă dăm, facem, cumva, fie cu bani de Banca Mondială, fie de la UE…lasă că facem cumva”.
În România, în ultimii 32 de ani nu s-a construit nici un spital nou cu alocare directă de la bugetul de stat. Nu există interes să se înhame nimeni la așa ceva. Banii sunt cum sunt, vremurile, și ele. Și noi, brașovenii, cu rămânem cu buza umflată.
La care adaug și lipsa de voință politică. Și aici fac o paranteză. Singurul politician care a dat cu picioarele în ușă pe la ministere a fost Adrian Veștea. Pe lista lui figurau când a ajuns președinte de Consiliu Județean trei lucruri. Autostradă, aeroport, spital. Și mă opresc aici pentru că articolul este despre altceva.
Săptămâna trecută Primăria Brașov organizează o dezbatere privind Noul Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase. Pentru că ăla vechi e vai de mama lui.
În cadrul dezbaterii se „ trezește” să ia cuvântul și Dr. Dan Grigorescu, chirurg plastician, șef de secție la Spitalul Județean de Urgență, om implicat în tevatura cu „ noile” spitale din Brașov de la bun început. Și se apucă domn doctor să explice niște chestii cu optimizarea proiectului în fața celor ( jenant de puțin!) participanți la întâlnire. Și atenți, explicațiile nu veneau de la un neavenit, pripășit pe acolo din greșeală. Veneau de la o persoană cu un grad de expertiză atât de ridicat, încât multora din cei prezenți le-ar lua zeci de ani pentru a ajunge măcar la jumătatea lui.Bun!
Se trezește un membru USR, și conform Dr. Grigorescu pe care-l citez „ nu au contat argumentele, nu a contat expertiza mea în domeniu, nu au contat eforturile însumând 7 ani de promovare și dezvoltare a proiectului Noului Spital al Brașovului… Nu! El a înțeles doar atât: că nu susțin proiectul colegului lui de partid, Primarul Allen Coliban , atacându-l doar din rațiuni politice!
Atât a înțeles ipochimenul: că toți cei care au pus în evidență unele puncte slabe ale proiectului sunt fie PNL-iști, fie PSD-iști și, prin urmare, doar de-aia nu ridică în slăvi proiectul domnului Primar! Proiect la a cărui prezentare, el, „încă ne-consilierul” a asistat cu deosebită plăcere!”
Domn Doctor, stai liniștit, așa fac toți de pe bancuța aia! Sunt spălați bine la căpuț și nu văd decât viitorul luminos colorat în culori curcubeu vii de sorginte bruxelleză. Ce dacă ai expertiză, o groază de experință și bună voință? Huo, huo și din nou huo!
Partidul i-a învățat cum să se dea bine de tot cu capul de zid. Și am un singur exemplu pe care-l vedem toți în splendoarea lui progresistă, pe numele lui Allen Coliban. Păi nu merge el din gard în zid spre victoria finală a haștagimului în aplauzele hipsterimii progresiste? Nu duce el municipiul direct la groapa de gunoi acompaniat de trotinetiștii de partid?
Păi și te trezești tu, domnule doctor să le încurci planurile? Pe bune, e frumos?
SĂ-ȚI FIE RUȘINE, DAN GRIGORESCU! Să-ți fie rușine, „ bă”, dom’ profesor…!
Huo!
Dan VÂJU
#InformatiaBrasovului
informatiabrasovului.ro