Bine că vine vacanța de sărbători, că se lasă o cortină groasă de cărnați, salata de boeuf și sarmale, udată din plin cu alcool, peste România. Dușmăniile și antipatiile politice sunt lăsate deoparte și sărbătorile pun pe „ hold” toată mizeria în care ne scufundăm. O să fie pace, iertare și armonie.
Probabil trupele ucrainene nu se vor pupa cu trupele ruse. Și nici nu vor juca un meci de fotbal ca în Primul Război Mondial când trupele germane și engleze au jucat fotbal între tranșee. N-au cultura necesară. Se vor ucide în continuare cu o fervoare bolnavă spre încântarea psihopaților de la Kremlin care au și născocit un banc pe tema asta. Cică „ Vova din Kiev, stai liniștit, anul acesta Moș Crăciun îți va aduce rachete…”
Iohannis probabil va petrece liniștit alături de doamna Carmen. Liniștit și mulțumit că poporul se ghiftuiește și nu-l mai înjură cu patos. Vă dați seama cât ghinion ne-a semănat ăsta în sânge. Nu putea să aibe un mandat liniștit? Ba Colectiv, ba 10 August, ba Dragnea, ba Covid, ba război în Ucraina, ba șutul în cur din Schengen. Omul cred că e cu nervii la pământ că nu mai poate juca un golf. Nici măcar mental. Ce soartă de profesoraș abătut nimerit în fruntea țării! Cred că și acum înjură faptul că l-a mâncat să fie președinte în loc să o boierească pe primăria din Sibiu. Asta da destin. Păcat de destin. Iohannis va scrie o pagină somnoroasă în cartea de istorie.
Chiar mă gândeam la un moment dat că Generalul Ciucă habar nu are cum e treaba cu inflația. Ce o provoacă, ce cicluri are, cum poate fi domolită și controlată. Și personajul ăsta trist și bâlbâit putea să-și halească pensia specială, să stea pe curul lui și să își crească nepoții. A venit să ne amărească existența. Care oricum era amărâtă.
Ciolacu e pe cai mari. Pe ăsta îl laud. Are capacitatea să controleze nenorocirea aia de partid pe care-l conduce. Să pună cu botul pe labe personaje gonflate care nu încap pe nicăieri, și care dacă ar scăpa din cușca partidului, ar semăna numai nenorociri. Într-un partid de verociraptori politici, el e un fel de tyrannosaurus rex. Atâția pumni și coate în coaste le-a tras PNL-ului, de le-a ieșit albăstreala de pe steag, pe nas. Și mai urmează să încalece și pe fotoliul de prim ministru. Bine, nici ăsta nu știu exact dacă are habar ce e aia inflație și cu ce se mănâncă. Dar măcar are capacitatea de a pune aproape zilnic PNL-ul în genunchi pe coji de nucă, bătându-se aproape ipocrit și aproape populist cu pumnul în piept. Oricum, la PSD se observă de la o poștă că fac eforturi mari să curețe partidul de toate specimenele. Au realizat că nu se mai poate, că le mănâncă alții slănina din traistă deși brișca e în buzunar.
Despre USR pot spune doar că sunt într-un sprint susținut spre lada de gunoi a politicii românești. Legenda spune că în interiorul partidulețului sunt gășcuțe care se sfâșie ideologic și economic între ele. Au realizat că nu pot face mai nimic, pentru că, în primul rând n-au capacitatea de a face, și în al doilea rând, adversarul politic speculează orice greșeală. Drulă, Barna, Cioloș ( îl includ aici și pe Cioloș deși a părăsit partidulețul) sunt indivizi ai speciei care se hrănesc cu datul din gură, și nu cu pusul în practică. Dacă îi pui să bată un cui, ăștia îl fumează. Spre deosebire de alte partide, USR-ul se remarcă prin incapacitatea de „ a face”. Și când „ o fac”, o fac extrem de prost, discutabil, fără rezultate vizibile, scump și de cele mai multe ori, degeaba. Nema putirință.
AUR ? Interesant. După ce Simion și gașca au intrat la „ rupere” pe la toate gleznele pe care le-au văzut, au luat un moment de respiro și s-au apucat să-și construiască CV-uri și imagine de băieți maturi politic. S-au prins că nu prea stă nimeni de vorbă cu ei, că sunt pe scandal, pe Moscove, pe daci liberi-ortodocși -și-patrioți. Așa că au dat volumul la minim cu tunelurile dacice, brânză, mânz, barză, viezure, s-au scuturat de Moscove și, mă rog, au început să vorbească pe nas prin politică. Mai au puțin și o să o dea pe proiecte de țară, bunăstare, transpirații europene. Așa se întâmplă când „ comanda”, aia invizibilă aka. „ băieții cu epoleți” e de pe aici. Se „ sucește” după cum bate ploaia.
De restul, numai de bine. Colcăie prin sondaje și rânjesc buzele livide căutând de o ciorbă. Chiar și rece.
După ce vor trece sărbătorile de iarnă, vor veni facturile. Și după facturi vor veni rețetele pentru depresie și anxietate. Să fie Xanax la toată lumea! Până în primăvară când vor da ștevia, loboda și urzicile, va fi interesant. După care se vor calma spiritele. Și sper că se va calma și inflația.
Dan VÂJU
#InformatiaBrasovului