Primul l-am luat după ce au trecut de Senat amendamentele la legile pensiilor speciale. Exact ca în Caragiale sunt și amendamentele acestea – „ Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”.
Adică hai să nu supărăm nici Bruxelles-ul că ne arde la buzunare, dar să nu supărăm nici „ specialii” că se pun pe noi și draci găsim.
Mie îmi place de „ speciali”. În afară de o mână de militari de carieră care oricum nu contează la suma globală pe care efectiv o aruncăm lunar de la buget ca să umflăm niște mațe, restul merită exact cât au contribuit.
Dar aici mai e o chestie. Mulți dintre „ speciali” sunt exact aceia care de la Revoluție încoace au confiscat România, împreună cu o întreagă gașcă de pile și relații angajate acolo unde trebuie ca să iasă la pensie repede, cu pensie grasă, ca să se poată angaja tot la stat pe salariu gras. Adică oamenii merg la combinație peste combinație pe banii fraierilor. Printre ei au mai nimerit și „ vocațional” niște oameni cu coloană vertebrală care într-adevăr au muncit și sau chinuit. Dar cei mai vocali sunt exact ăia care constituie „ statul paralel”. Ăia care au atârnat prin slujbe bine plătite, fără răspundere, care au deschis „ viitorul luminos” al acestei țări. Niște băieți care s-au visat elita României și care odată ajunși la pensie se implică politic pe după perdea, ca să se asigure că nu-și pierd privilegiile.
Presiunea pe politicieni de acolo vine. Fie de la dosărelele dosite pentru a fi scoase la nevoie, fie de la narativele putiniste care dau fiori reci pe spinare.
Anyway, băieții „ speciali” sunt stat în stat, începând cu prim-ministrul Ciucă care încasează pensie de te ia cu fiori pe șira spinării.
Ce solidaritate, ce creștere a nivelului de trai! Scapă cine poate, „ nu e” pentru toți, șmecherii, cu pensia specială, fraierii să trăiască din ce apucă.
Declarativ, PSD a comunicat înainte de vot următoarele – nicio pensie nu va fi mai mare decât salariul din perioada de activitate, reducerea bazei de calcul de la 80% la 65% din media veniturilor nete din 12 luni consecutive de activitate, cu excepția magistraților ( decizie CCR), vechime minimă în specialitate – 15 ani, iar pentru Justiție – 25 de ani. Și asta fără perioade asimilate! Și limitarea drastică a pensionării anticipate a celor care dețin pensii de serviciu.
Nu înțeleg de ce specialii nu pot ieși la pensie exact ca toți românii. La termen! Nu înțeleg de ce la calculul pensiei lor sunt luate în considerare sporurile. Specialii nu se prind că halesc pensii din jaful altor pensii? Sau așa e la „ Românica”, trăiește ăla mai șmecher, ăla care s-a aranjat la combinație? Când o să terminăm cu asta și o să punem osul la treabă?
Noroc că vine PNRR și de frică luăm măsuri. Nu suntem în stare pentru noi, pentru că sunt „ pensii nesimțite” la mijloc, dar suntem în stare când ne urechează Bruxelles-ul.
A doua, pe scurt, este exact votul de ieri din Senat în care OUG 13 care a scos sute de mii de români în stradă, a trecut ca Vodă prin lobodă. Prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei. Noroc că s-au prins băieții la timp și au ieșit la explicații că luase foc rău șandramaua. Ciolacu & Ciucă s-au prins rapid că e „ belită până la os” și au anunțat că își asumă pragul de 9.000 de lei propus de Ministerul Justiției pentru abuzul în serviciu.
Să concluzionez. Cu voma în gât.
De o perioadă, nu pot identifica exact de când, posibil de când a intrat PSD la guvernare lângă PNL, sau poate de pe vremea lui Cîțu, se părea că lucrurile au luat o întorsătură bună pentru România. Că deciziile politice sunt într-adevăr în interesul și folosul poporului. Că mocirla aia polticianistă de Dâmbovița nu mai e mocirlă. Parcă lucrurile se îndreptaseră și scoteam și noi capul între țările civilizate, democratice.
Parcă!
Pentru că a venit ziua de ieri și m-am trezit exact în epoca Dragnea sau Băsescu când politicienii micționau pe popor. În epoca în care noi, românii, eram jecmăniți și prostiți pe fața.
Derapăm? Noroc că nu ne lasă alții.
Dan VÂJU
#InformatiaBrasovului