Senatorul Marius Alexandru Dunca a subliniat în cadrul unei conferințe de presă necesitatea implementării echității în sistemul de pensii, astfel încât tuturor pensionarilor să li se aplice aceleași măsuri. Principiul care trebuie să guverneze sistemul de pensii este unul simplu: la muncă egală și contribuții egale, trebuie să avem pensii egale.
„Timp de trei decenii, în România s-a vorbit despre inechitățile dintre pensionarii ieșiți la pensie pe legislații diferite, care ajungeau să aibă pensii diferite, deși munciseră și contribuiseră la fel de mult. Toată lumea a fost de acord că aceste inechități trebuie eliminate, iar principiul suveran al sistemului de pensii publice trebuie să fie contributivitatea, adică pensia fiecăruia să reflecte munca prestată și contribuțiile plătite,” a declarat senatorul Dunca.
Senatorul a precizat că reforma sistemului de pensii s-a bazat pe două premise fundamentale: echitatea și contributivitatea. „Decizia politică a fost să eliminăm inechitățile fără a tăia din pensiile celor care au fost avantajați de vechile legi. De aceea, în noua Lege a pensiilor (nr. 360/2023) este prevăzut clar că nicio pensie nu va scădea în urma recalculării.”
Conform articolului 144 din noua lege, dacă valoarea pensiei rezultată în urma recalculării este mai mică decât cea avută anterior, pensionarul va continua să primească pensia mai mare, cea avută înainte de recalculare. „Dacă am stabilit că nicio pensie nu va scădea, atunci este obligatoriu ca, pentru a elimina inechitățile, unele pensii să crească mai mult, altele mai puțin, iar altele să rămână la același nivel până când sunt ajunse din urmă de cele care au fost dezavantajate de vechea legislație,” a subliniat Dunca.
Senatorul a criticat dur atacurile împotriva reformei și recalculării pensiilor, afirmând că cei care se opun acestor măsuri sunt adversarii echității. „Cei care acuză că 17,5% dintre pensii nu au crescut la recalculare se opun celor 82,5% dintre pensionari cărora li se face dreptate prin această lege. Cei care cer acum, în mod ipocrit, să crească și pensiile celor 17,5% ne cer de fapt să menținem inechitățile și să perpetuăm un tratament incorect față de 3,8 milioane de pensionari care au fost nedreptățiți de legislația anterioară.”
„Trebuie să subliniem faptul că PSD a obținut trei victorii mari pentru pensionari prin această lege: a eliminat inechitățile dintre pensionari, fără a scădea nicio pensie; a eliminat acel prag de 9,4% din PIB al cheltuielilor cu pensiile, pus cu cinism în PNRR de Guvernul Cîțu-USR, care ar fi determinat înghețarea pensiilor pentru o jumătate de secol și a menținut avantajele pentru cei care s-au pensionat cu încadrare în condiții speciale sau deosebite de muncă. Cei de la Comisia Europeană ne spuneau să scoatem aceste grupe de muncă pentru că au cele mai mari avantaje din Europa. Noi însă le-am spus că sunt drepturi câștigate, care trebuie respectate. După recalculare, două treimi dintre pensionarii încadrați în condiții grele de muncă au creșteri substanțiale la pensie, cei mai mulți dintre ei cu peste 1000 de lei. Iar ceilalți își conservă drepturile primite, indiferent dacă valoarea obținută din recalculare e mai mică decât cea avută anterior,” a adăugat Dunca.
„Este o ipocrizie fără margini ca tocmai USR, care înfiera în PNRR munca în condiții speciale sau deosebite, să vină acum să pozeze electoral ca falși salvatori ai pensionarilor aflați în aceste categorii. USR nici măcar nu știe câți pensionari sunt în această situație. Zic ba 700.000, ba 800.000, ba 1 milion. În realitate, sunt 247.000 de pensionari care au lucrat în condiții speciale sau deosebite de muncă. Iar două treimi dintre ei, respectiv 66%, obțin creșteri substanțiale după majorare, în timp ce restul de 33% își păstrează beneficiile de până acum, iar mulți dintre ei vor avea creșteri la indexarea de la 1 ianuarie 2025,” a transmis senatorul.
Dunca a subliniat avantajele aduse de reforma pensiilor, în afară de majorarea pensiilor pentru 83% dintre pensionari. „Vorbim în primul rând despre echitatea între pensionari: la muncă și contribuții egale, pensii egale, la care adăugăm și recunoașterea tuturor drepturilor pentru care s-au plătit contribuții. Aici includem veniturile nepermanente: prime, premii, bonusuri, zile libere, al 13-lea salariu, acord global. Anterior, aceste drepturi nu erau recunoscute, iar pensionarii trebuiau să dea statul în judecată pentru a le câștiga. Mai vorbim și despre stimularea muncii. Legea acordă puncte de stabilitate pentru cei care muncesc o perioadă mai lungă de 25 de ani: 0,5 puncte/an între 26-30 de ani; 0,75 puncte/an între 31 și 35 de ani; 1 punct pentru fiecare an în plus peste 35 de ani. Totodată, mai vorbim și despre stimularea natalității prin reducerea vârstei de pensionare pentru mamele care au născut și/sau au crescut copii până la 16 ani. Se reduce vârsta de pensionare cu 6 luni pentru fiecare copil, până la maximum 3 ani și 6 luni. În plus, concediul de creștere a copilului este considerat vechime în muncă. Noua lege stimulează și studiul, deoarece acordă un punctaj la pensie pentru perioada studiilor universitare.”
La final, senatorul Dunca a reafirmat angajamentul PSD de a pune ordine în sistemul de pensii și de a asigura echitate pentru toți pensionarii. „PSD și-a asumat acest obiectiv politic dificil, dar esențial, de a elimina inechitățile și de a aduce contributivitatea în centrul sistemului de pensii. Este responsabilitatea noastră să corectăm erorile trecutului și să asigurăm un tratament corect și echitabil pentru toți pensionarii din România.”