Demisii în Consiliul Județean Brașov
În cadrul unei ședințe extraordinare, plenul Consiliului Județean Brașov a luat act de demisiile a două membre: Ioana Henegar (PSD), care a ales să devină consilier municipal la Brașov, și Carmen Ferghete-Țop (PNL), recent numită director economic al Companiei Apa Brașov, funcție care o plasează în incompatibilitate, având în vedere că administrația județeană este acționar al acestei companii.
Președintele interimar al CJ Brașov, Constantin-Todorică Șerban, a menționat că, în prezent, Consiliul Județean se confruntă cu lipsa a patru membri. „După cum este bine cunoscut, când președintele, actualul ministru Adrian Veștea, a demisionat, a rămas un post vacant. Astfel, dintre cei 35 de consilieri județeni, am rămas cu 34. Ulterior, un coleg de la Pro România a plecat, iar acum, cu cele două demisii de astăzi, avem un total de 31 de consilieri. Deci, sunt patru posturi vacante”, a explicat Șerban la Radio România Brașov FM.
Se preconizează că vicepreședintele Szenner Zoltan (USR) va demisiona, deși a fost reconfirmat pentru legislatia 2024/2028, alegând să ocupe funcția de consilier local în comuna Cristian. De asemenea, se așteaptă ca vicepreședintele Ciprian Sterpu (PNL) să nu facă parte din viitorul Consiliu Județean Brașov, el fiind primul pe lista candidaților liberali brașoveni pentru Senat.