Provocările Pacienților Imobilizați: Escarele de Decubit

Una dintre cele mai mari provocări pentru pacienții care sunt imobilizați la pat sau în scaunul cu rotile pe termen lung este apariția ulcerelor de presiune, cunoscute și sub denumirea de escare de decubit. Aceste complicații severe afectează în mod special pacienții cu mobilitate redusă, iar pentru aproximativ 8% dintre persoanele cu paralizie la nivelul membrelor inferioare, escarele reprezintă o cauză semnificativă de deces.

Escarele sunt răni dureroase care, odată formate, necesită o lungă perioadă de vindecare. Acestea se dezvoltă în principal pe pielea de deasupra zonelor osoase, incluzând șoldurile, coatele, coccisul, zona inghinală, fesele, omoplații, călcâiele, gleznele și gambele. Aceste regiuni sunt cele mai predispuse la presiune, frecare și macerare.

Mecanismele de Formare a Escarelor

Escarele se dezvoltă ca urmare a exercitării unei presiuni constante asupra pielii, ceea ce reduce alimentarea cu sânge în zona afectată, determinând astfel moartea țesutului. Frecarea contribuie la deteriorarea pielii, crescând riscul de iritații, în timp ce macerarea expune pielea la umezeală din transpirație sau urină, sporind riscul de apariție a escarelor.

Tipuri de Escare

Pacienții imobilizați se confruntă frecvent cu escare localizate în zone posterioare ale corpului, cum ar fi:

• Escara fesieră și în zona coccisului;
• Escara piciorului (la nivelul coapsei sau gambei);
• Escara la gleznă, călcâi sau coate;
• Escara în zona spatelui, inclusiv coloana și omoplații;
• Escara în spatele capului.

Factorii de Risc pentru Apariția Escarelor

Mai mulți factori contribuie la dezvoltarea escarelor, printre care se numără:

• Pielea fragilă, frecvent întâlnită la pacienții vârstnici;
• Prezența altor afecțiuni cronice, precum diabetul sau bolile vasculare;
• Anemia;
• Malnutriția;
• Degradarea neurologică, exemplificată de pacienții cu Alzheimer;
• Incontinența urinară și/sau fecală;
• Incapacitatea de a percepe durerea, cum ar fi în cazul neuropatiei diabetice;
• Incapacitatea de a mișca o parte a corpului fără ajutor, întâlnită la pacienții cu boli neuromusculare.

Stadiile și Semnele Escarelor

Escarele pot progresa, afectând țesuturile în adâncime, incluzând mușchii și oasele. Clasificarea escarelor se face în funcție de gradul de afectare:

• Stadiul I: Pielea devine roz sau roșie, fără răni deschise. La atingere, poate fi sensibilă, iar pacienții pot simți senzații de arsură sau mâncărime.
• Stadiul II: Se poate observa pierderea stratului superficial al pielii, formându-se uneori vezicule pline cu lichid.
• Stadiul III: Afectează și stratul de grăsime, având un aspect de crater și poate degaja un miros neplăcut.
• Stadiul IV: Se extinde la mușchi, tendoane și oase, cu prezența țesutului necrozat și a lichidului purulent.

Semnele escarelor variază în funcție de stadiul de evoluție, incluzând modificări ale culorii pielii, umflături, leziuni dureroase, zone de piele moartă și variații de temperatură. În cazurile de infecție, pot apărea febră și secreții purulente.

Complicațiile escarelor

Escarele reprezintă leziuni care evoluează rapid și sunt dificile de tratat, ceea ce face ca îngrijirea și curățarea acestora să fie esențiale. Neglijarea escarelor poate duce la diverse complicații, printre care:

• Infecții severe: Acestea pot include osteomielită (infecție osoasă), endocardită (infecție la nivelul inimii), fasceită necrozantă (gangrenă a țesuturilor cauzată de stafilococul auriu) și celulită infecțioasă (infecție bacteriană a pielii).
• Septicemie: O infecție care se răspândește în organism, având potențialul de a provoca șoc septic sau chiar deces.
• Ulcer Marjolin: O formă rară, dar agresivă de cancer de piele.

Tratarea escarelor la domiciliu

Atunci când îngrijiți un pacient acasă care prezintă risc de escare sau care are deja astfel de leziuni, este crucial să colaborați îndeaproape cu medicul curant. Orice modificare semnificativă a pielii pacientului trebuie să fie discutată pentru a adapta tratamentul. Recomandările generale pentru îngrijirea pacienților cu escare includ:

• Menținerea pielii curate și uscate;
• Utilizarea de materiale naturale pentru îmbrăcăminte și lenjerie;
• Schimbarea poziției pacientului la fiecare două ore;
• Poziționarea unei perne între picioare pentru a preveni frecarea;
• Efectuarea exercițiilor și masajului pentru stimularea circulației;
• Folosirea unor produse de curățare fără textură grasă sau uleioasă; în cazul pielii intacte se poate utiliza apă cu săpun, iar pentru pielea lezată, apă sau ser fiziologic;
• Aplicarea de plasturi sterili special concepuți pentru escare, precum alginați sau hidrocoloid;
• Utilizarea pernelor și saltelelor antiescară, dacă este posibil.

În alegerea produselor de curățare și îngrijire a escarelor, este recomandat să solicitați sfatul specialiștilor medicali, care vă pot oferi sugestii adaptate nevoilor pacientului. În stadiile III și IV, este necesară intervenția personalului medical pentru o îngrijire adecvată a leziunilor profunde.

Prevenția escarelor

Prevenirea apariției escarelor este esențială și poate fi realizată prin următoarele măsuri:

• Examinarea zilnică a pielii pacientului imobilizat;
• Ajutarea pacientului să își schimbe poziția la fiecare două ore, în cazul celor imobilizați la pat, și la fiecare 15 minute pentru cei în scaune cu rotile;
• Utilizarea saltelelor și pernelor care reduc presiunea în zonele vulnerabile;
• Facilitarea exercițiilor zilnice pentru îmbunătățirea circulației sângelui, adaptate stării de sănătate a pacientului;
• Menținerea pielii curate și perfect uscate;
• Asigurarea că hainele și lenjeria de pat nu se strâng sub pacient, pentru a evita presiunea suplimentară;
• Ridicarea saltelei/patului la un unghi de maximum 30 de grade, dacă este posibil;
• Îndrumarea pacientului să nu fumeze, să se hidrateze corespunzător și să aibă o alimentație echilibrată, adecvată stării sale.