Simona Halep anunță retragerea din tenis
Stere Halep, tatăl celebrei jucătoare de tenis Simona Halep, a confirmat marți seară decizia fiicei sale de a se retrage din competițiile sportive, subliniind că aceasta a ales să facă acest pas cu bucurie. “Emoțiile sunt atât de intense încât nu pot fi exprimate în cuvinte. A venit momentul ca Simona să își ia la revedere. Orice început are și un sfârșit. Îi mulțumim lui Dumnezeu că a ieșit sănătoasă și că i s-au îndeplinit toate visurile”, a declarat Stere Halep.
El a continuat să explice că decizia Simonei este fermă: “Nu, decizia nu se mai poate întoarce. Dacă Simona ar dori să revină în circuit, ar trebui să participe la calificări pentru turnee de 250.000 de dolari, ceea ce nu îi permitem. Simona nu își permite așa ceva.”
Un parcurs impresionant
Simona Halep a încheiat cariera sa de succes cu bucurie, fiind un simbol pentru România și pentru români. “Pe toate arenele din lume, românii au fost aproape de Simona și au susținut-o. Este incredibil! Sunt multe de spus…”, a mai adăugat tatăl său, care a fost prezent la Cluj-Napoca la ultimul meci al acesteia.
Declaratia Simonei Halep
În aceeași seară, Simona Halep a confirmat retragerea sa din tenis, menționând că, deși aceasta este decizia ei în prezent, viața poate aduce întotdeauna surprize. Halep, în vârstă de 33 de ani, lasă în urmă un palmares impresionant, incluzând 24 de trofee, dintre care două de grand slam, și 64 de săptămâni ca lider WTA.