Să ne înțelegem de la bun început. Nu suntem aici să dăm cu parul în roba magistratului, că nu nici estetic și nici igienic. Dar când realitatea îți dă cu tifla în plină figură, e greu să te prefaci că plouă cu petale peste statul de drept.

Avem în fața ochilor, stimați cititori, o premieră absolută în cinematografia judiciară românească, producție 2025. Doamna judecător Raluca Moroșanu de la judecătoare de penal a Curții de Apel București a reușit o performanță demnă de „Dosarele X”: a făcut proba să dispară înainte de a apărea.

Într-un dosar greu, cu generali, cu servicii, cu miros de Siguranță Națională și trafic de influență, doamna judecător a decis că intimitatea este mai presus de Adevăr. Ați auzit bine. Intimitatea domnului Florian Coldea. Generalul care, ani de zile, a știut și ce marcă de pastă de dinți folosește jumătate din clasa politică, sau cât de larg este elasticul de la chilot, este acum protejat de ochiul indiscret al procurorului.

Judecătoarea a spus „Nu”. DNA a rămas cu telefoanele în mână ca un adolescent părăsit pe WhatsApp. Nu tu percheziție informatică, nu tu mesaje, nu tu conexiuni. De ce? Pentru că viața privată a „optimizaților” din dosar e sfântă. A interzis proba digitală. E ca și cum ai prinde hoțul cu sacul în spate, dar judecătorul ți-ar interzice să te uiți în sac, pe motiv că acolo s-ar putea afla și lenjeria intimă a făptașului. Mirobolant.

Sigur, cine suntem noi, plebea care plătește taxe, să comentăm finețurile juridice? „Ciocu’ mic”, cum zicea un clasic în viață. Dar dacă dăm la o parte perdeaua de fum, vedem o rădăcină. O rădăcină groasă, noduroasă, care duce spre un arbore politic ce se pretindea a fi Ficusul Imaculat al politicii românești: USR.

Se vorbește tot mai apăsat că domnul General, protejatul instanței, ar fi grădinarul care a udat la rădăcina acestui partid. Iar acum, partidul „Oamenilor Noi”, al salvaților și salvatorilor, duce o luptă pe viață și pe moarte. Nu pentru principii, ci pentru a pune mâna pe butoanele Justiției. De ce? Simplu. Pentru a spăla scutecele murdare ale propriilor „copilași”.

Progresismul acesta de paradă, un neomarxism prost înțeles, prost explicat și prost pus în „pagină”, vopsit în culorile dreptei, vrea să spargă cu barosul tot ce nu-i convine. Justiția e bună doar când îi leagă pe „ciumați”. Roșii, dacă se poate. Când procurorii bat la ușa „imaculaților”, e abuz, e poliție politică, e sistemul ticăloșit și controlat, care funcționează la ordin.

 

Despre Sfinții Noi: Cazierul Moral al Imaculatului USR

Dar să lăsăm telefoanele generalului să se odihnească la loc călduț și să ne concentrăm pe coroana de spini a USR. Căci nu vorbim aici de simpli politicieni. Vorbim de Sfinții Noi, de Generația Isteață care trebuia să ne scoată din mocirlă din tastatură.

Și ce găsim sub haina groasă a Progresismului? Dosare. Nu dosare de excelență, ci dosare penale și administrative, croite cu același tipar pe care îl denunțau, cu spume la gură, acum câțiva ani.

Pe Dominic Fritz, președintele Partidului, îl găsim. Neamțul care trebuia să aducă ordinea prusacă și disciplina funcționărească la Timișoara, în loc să ne predea lecția de Ordnung, se trezește el însuși la tabla de șah a Justiției. Agenția Națională de Integritate (ANI) îi dă șah, nu la rege, ci direct în careu, fluierând conflict de interese. În iulie 2024, ANI a anunțat că Dominic Fritz a încălcat legea. Primarul a contractat în campania electorală din 2020 un împrumut de 25.000 de lei de la arhitectul Răzvan Negrișanu, membru USR și ulterior consilier local. În 2022, Fritz a semnat un referat de aprobare pentru un proiect de Hotărâre de Consiliu Local privind un PUZ în care era implicată societatea reprezentată de consilie. Domnul Fritz ne explică, doct, cu aerul profesorului surprins că i-a căzut creta pe jos, că e o neînțelegere, o eroare de interpretare. Căci doar ei pot judeca legalitatea, noi, restul, suntem prea proști. Asta e diferența: când făcea PSD-ul, era corupție. Când face USR-ul, e o „neînțelegere administrativă”.

Ce vrea domnul Fritz? Păi ne zice chiar el: „miza este rescrierea legilor justiției. Legile în vigoare sunt rezultatul unui târg murdar între politicieni și niște oameni obedienți din Justiție, un aranjament profund imoral și antidemocratic”.

Trecem la Parisul de Est, la Capitală. Acolo o găsim pe Clotilde Armand, Fecioara de la Sectorul 1, care a luptat cu sistemul ticăloșit cu o energie pe care i-o invidiau și dacii liberi. Sub mandatul ei, șobolanii, stimabili, făceau jogging pe domeniul public, iar gunoiul, pe principiul „lasă că merge și așa”, se aduna în piramide ecologice la fiecare colț de stardă. În tot acest timp, doamna Armand își scria, cu mult efort și dedicare, propriul dosar la DNA. Acuzația? S-a numit singură manager într-un proiect anticorupție, majorându-și astfel indemnizația lunară. Dosarul a fost deschis după ce Agenția Națională de Integritate a reclamat-o că s-ar fi folosit de funcție pentru a obține venituri printr-un proiect european. Nu e ipocrizie, e „realpolitik” în variantă progresistă. Cu accent franțuzesc. Pardon!

Coborâm pe firul Carpaților, la poalele Tâmpei, în Brașov, Capitala Oamenilor Noi, unde, ce să vezi, aerul curat nu spală și dosarele. Allen Coliban, fostul primar, și-a predat cheia de la Primărie, dar DNA-ul a rămas cu cheile de la sertarele sale. Bani publici, Cluburi Sportive, o întreagă încrengătură financiară care, să ne scuzați, miroase a orice, numai a „bună guvernare” transparentă nu. E o supărie mare. Trebuia să fie curat ca lacrima, dar s-a dovedit la fel de murdar ca zăpada din martie de la marginea șoselei.

Și tot la Brașov, o avem pe doamna Flavia Boghiu, fosta viceprimăriță. Dosarul „Catacombele”. O afacere nu doar dubioasă, ci de-a dreptul subterană. Opt amânări în instanță! Opt! Dacă era vorba de un amarât de taximetrist care a uitat să plătească impozitul, îl judecau și în pauza de cafea. Dar aici e vorba de „Oamenii Noi”, de elita pe care Justiția trebuie s-o trateze cu mănuși de catifea și răbdare biblică.

Așadar, ne întoarcem la întrebarea de bază: cine vrea să pună mâna pe Justiție? Cei care nu au nimic de ascuns sau cei care se trezesc cu propriile dosare pe masă, în timp ce denunță „Sistemul” de care, culmea, profită acum din plin?

Este o comedie amară, stimați cititori. O comedie în care salvatorii sunt, de fapt, cei care au cel mai mare nevoie să fie salvați. De ei înșiși și de Justiție.

Concluzia? E de un sarcasm ruginos. Cine urlă cel mai tare „Fără penali în funcții publice”? Cei care acum au nevoie disperată de o Justiție „prietenoasă”, o Justiție care să le înțeleagă „intimitatea”, ca în cazul domnului Coldea.

Justiția care a îndrăznit să muște din „Zei”

Să nu ne lăsăm pradă amneziei convenabile, stimați tovarăși de suferință și tranziție spre nimic. Să nu uităm despre ce Justiție vorbim aici. Nu despre una imaginară, ci despre acea instituție imperfectă, hulită, târâtă prin noroiul televiziunilor, dar care, într-un moment de luciditate istorică, a avut curajul să pună cătușele pe masă. Și nu pentru găinarii de la colțul străzii, ci pentru „Zeii” care se credeau nemuritori în funcții.

Să ne aducem aminte. Adrian Năstase. „El Însuși”. Premierul care părea că deține cheile României pe persoană fizică. Aroganța făcută om, intangibilul, cel care trata legea ca opțională. Ei bine, Justiția asta, pe care o vor acum unii „reformată” cu ranga, l-a trimis să numere termopanele la Jilava. A fost un șoc seismic pentru clasa politică: „Dacă l-au luat pe Năstase, pe noi ne mănâncă la micul dejun!”.

Apoi, Liviu Dragnea. Omul care conducea România prin telepatie de la partid. Cel mai puternic om din stat la vremea lui, care muta guvernele ca pe piese de Lego. De la vârful Camerei Deputaților, de la apogeul puterii absolute, a plecat direct la Rahova. Fără escortă oficială, fără girofar, doar cu o valiză și o condamnare. Justiția nu a tremurat în fața mustății supreme.

Să nu-i uităm pe Gigi Becali sau Dan Voiculescu. Latifundiarul din Pipera, milionar în euro, care credea că banii cumpără orice, inclusiv libertatea. Sau „Varanul”, mogulul de presă care credea că televiziunile lui sunt scut anti-rachetă în fața legii. Amândoi au învățat, pe cimentul rece al celulei, că legea poate fi și egală pentru toți, nu doar pentru proști.

Și, cireașa de pe coliva impunității: Mircea Băsescu. Fratele fostului președinte Traian Băsescu! Justiția nu a clipit. Sângele apă nu se face, dar dosarul penal se face. A fost dovada supremă că sistemul funcționa, că nimeni nu era deasupra Codului Penal, indiferent de arborele genealogic de la Cotroceni.

Această Justiție, doamnelor și domnilor, a trecut cu brio de furcile caudine ale MCV-ului. Bruxelles-ul ne-a ridicat monitorizarea, ne-a spus: „Gata, ați crescut, sunteți pe picioarele voastre”. Am demonstrat Europei că putem să ne curățăm singuri mizeria de sub preș.

Și acum? Acum, când am scăpat de tutela europeană, ne apucăm să demontăm șurub cu șurub mecanismul care a funcționat? Acum, Justiția care i-a îngenuncheat pe Năstase și Dragnea trebuie să stea drepți în fața „telefoanelor” unui general și să se facă preș în fața dosarelor USR? Este o ironie a sorții pe care nici Caragiale n-ar fi putut s-o scrie mai bine.

Și acum? Acum vine „Salvați România” să ne salveze de Justiție. Sau, mai bine zis, să se salveze pe ei de Justiție.

Când probele sunt interzise pentru că deranjează „liniștea” unui general, iar dosarele „imaculaților” sunt târâte prin amânări nesfârșite, îți dai seama că în România, „statul de drept” riscă să devină „statul de drepți”. Drepți în fața cui trebuie.

O zi liniștită vă doresc, dacă puteți s-o aveți!

 

Isabela Popovici