În ultimele zile, Piața Victoriei a urlat din nou un nume: Pahonțu. Nu e prima dată când strada cere capete. E reflexul nostru post-decembrist: când nu înțelegem un sistem, cerem demiterea unui om. Iar când sistemul e Serviciul de Protecție și Pază, reflexul devine isterie.

Generalul Lucian Pahonțu conduce SPP din 2005. Nouăsprezece ani. E enorm. E neobișnuit într-o democrație. Și tocmai de aceea, tentația de a-l face țap ispășitor pentru toate relele e mare. Dar întrebarea corectă nu este „de ce mai e acolo?”, ci „ce se întâmplă dacă îl dăm jos sub presiune publică, fără o procedură instituțională clară?”.

1. Președintele nu demite directori pe bază de hashtag

Nicușor Dan a fost acuzat că „protejează sistemul”. În realitate, a făcut singurul lucru pe care un președinte cu apucături constituționale îl poate face: a refuzat să transforme o emoție colectivă în act administrativ. SPP nu e subordonat Președinției pe Facebook. E o instituție cu lege organică, cu control parlamentar și cu CSAT. Dacă vrei reformă, o faci acolo. Nu cu un comunicat de presă dat la cald.

Populismul ar fi fost simplu: un discurs scurt, „am auzit vocea străzii”, demitere, aplauze. Statul de drept e mai plictisitor: analize, audieri, propuneri legislative. Nicușor Dan a ales varianta plictisitoare. Și bine a făcut.

2. Mitul omului providențial vs. reforma instituțională

Cazul Pahonțu ne arată cât de mult iubim noi, românii, soluțiile personale. Dăm jos un om, credem că am rezolvat problema. Nu am rezolvat nimic. Am schimbat doar poza de pe perete.

Problema reală a SPP nu e Pahonțu. E opacitatea bugetară, e suprapunerea de atribuții cu alte servicii, e lipsa unui control civil real și anual, public, nu formal. E faptul că în 2025 încă discutăm despre protecția demnitarilor ca și cum am fi în 1998. Dacă îl schimbi pe Pahonțu cu Pahonțu 2.0, fără să schimbi legea, ai făcut doar PR.

Democrația nu înseamnă că strada dictează demiteri. Înseamnă că strada impune teme, iar instituțiile livrează proceduri.

3. Ce ar trebui să ceară, de fapt, strada

• Audit public al SPP pe ultimii 5 ani – personal, achiziții, protocoale cu alte instituții
• Lege nouă a SPP – mandat limitat la 4 ani, maximum două mandate, incompatibilități clare
• Control parlamentar real – raport anual prezentat în plen, nu doar în comisii secrete
• Transparentizarea costurilor de protecție pentru foști demnitari

Astea sunt cereri care dor. Cererea „demisia Pahonțu” e ușor de ignorat după două săptămâni. O lege nouă rămâne.

Concluzie

Nicușor Dan a rezistat unei presiuni enorme. A fost înjurat de ambele tabere, ceea ce, de obicei, e semn că a făcut ceva corect. Nu a apărat o persoană. A apărat un principiu: nu schimbi șefi de servicii secrete cu pancarte, schimbi legi cu Parlamentul.

Strada are dreptate să fie furioasă. Dar furia trebuie transformată în legislație, nu în trofee simbolice. Altfel, peste 6 luni vom cere din nou demisia următorului nume, cu aceeași înverșunare și cu același rezultat: zero.

Opiniile exprimate aparțin autorului și nu reprezintă poziția redacției Informația Brașovului.