Andrzej Bargiel: O Performanță Istorică pe Everest

Imaginile cu Andrzej Bargiel, un schior din Polonia, pe un Everest izolat și acoperit de zăpadă, au captat atenția lumii întregi. Bargiel a realizat prima coborâre completă a muntelui fără a utiliza oxigen suplimentar, un moment semnificativ în istoria alpinismului. Totuși, detalii despre strategia și efortul depus pentru această realizare remarcabilă au fost până acum mai puțin cunoscute.

Strategia Ascensiunii

Bargiel, împreună cu echipa sa de sprijin, a plecat din Tabăra de Bază la ora 4:30 dimineața, pe 19 septembrie. După două zile de eforturi intense, ei au ajuns în vârf, după o ultimă încercare care a dus echipa la 16 ore distanță de Tabăra 4. Bargiel a menționat că, deși ar fi preferat o ascensiune mai rapidă, condițiile de pe munte, în mare parte datorate absenței altor echipe (cu excepția unui grup mic condus de alergătorul american Tyler Andrews), au forțat o modificare a planului inițial.

„Planul pe care îl aveam era să urcăm rapid de la Tabăra de Bază la Tabăra 2, apoi de la Tabăra 2 la Pasul Sud și, de acolo, direct spre vârf. Din păcate, a fost multă zăpadă, deoarece musonul a durat mai mult decât de obicei și a plouat aproape zilnic la Tabăra de Bază. Temperaturile ridicate au dus la topirea ghețarului, generând nori convectivi care aduceau constant ploaie. În aceste condiții, o ascensiune rapidă era imposibilă. Aș fi preferat să merg direct din Tabăra 2 pe vârf — aceasta a fost ideea inițială — dar nu a fost posibil în această situație”, a explicat Bargiel.

Sprijinul Echipelor de Șerpași

Expediția a beneficiat de sprijinul a mai multor fotografi și cameramani, care au folosit atât echipamente portabile, cât și drone. De asemenea, echipa a fost întărită de un număr considerabil de șerpași între Tabăra de Bază și Tabăra 2, incluzând personal, hamali și alpiniști. Bargiel a început escaladarea vârfului cu 12 șerpași. Din păcate, după un incident de alunecare de zăpadă, doi dintre aceștia nu au mai putut continua, iar doi membri ai echipei de filmare au fost obligați să se retragă.

Această expediție nu doar că marchează un moment de referință în istoria alpinismului, dar ridică și întrebări importante despre viitorul schiului la mare altitudine, în contextul schimbărilor climatice și al provocărilor pe care le aduce acesta.

Expediția pe Vârful Sudic

Un grup de 12 persoane, inclusiv un cameraman, a reușit să ajungă pe Vârful Sudic, unde au început să fixeze frânghii în timp ce urcau și deschideau traseul. Niciunul dintre membri nu mai fusese anterior la această altitudine, iar traseul nu fusese pregătit. Majoritatea echipei a rămas la Vârful Sudic, în timp ce un participant a continuat cu Dawa Sherpa pentru a repara ultima secțiune a traseului.

Importanța sprijinului în expediție

Unul dintre sportivii implicați în expediție a subliniat că realizarea acestei misiuni ar fi fost extrem de dificilă fără ajutorul Seven Summit Treks și al echipei de suport. Conștienți că vor fi singuri în Tabăra de Bază, aceștia au fost nevoiți să formeze o echipă proprie pentru a pregăti și securiza traseul. Siguranța a fost o prioritate, motiv pentru care au avut pregătite și un plan B, și un plan C.

O echipă bine organizată

Această expediție a fost sprijinită de o echipă bine organizată, formată din nouă persoane, inclusiv sportivul principal, patru operatori de cameră și un regizor. Această combinație a transformat proiectul într-o producție de amploare, având atât aspecte sportive, cât și cinematografice. Un frate al sportivului și un alt cameraman au documentat activitatea din Tabăra 2.

Un sezon special pe Everest

Bargiel a descris sezonul ca fiind cu totul special. De obicei, Everestul este asociat cu mulțimi de alpiniști pe traseu, dar echipa lui a avut parte de o experiență solitară. În timpul musonului, zăpada acoperă totul, transformând complet peisajul. Muntele părea sălbatic, fără urme umane sau corzi fixe, totul fiind îngropat în zăpadă proaspătă.

Responsabilități în securizarea traseului

Echipa lui Bargiel a fost responsabilă de repararea frânghiilor până în vârf. Spre deosebire de primăvară, când această sarcină este împărțită între echipe, ei au realizat totul singuri. Frânghiile au fost fixate acolo unde era necesar pentru orientare și siguranță. Bargiel a menționat că, deși nu a folosit frecvent corzile, a considerat important să asigure traseul corespunzător pentru a permite echipei să se deplaseze în siguranță.

O rută alternativă pentru echipa de schi

Tyler Andrews a povestit că echipa de schi a urcat pe un traseu diferit, de la baza feței Lhotse până la Tabăra 4. Aceștia au ales o linie mai abruptă și scurtă. Bargiel a confirmat că nu au avut ocazia să se întâlnească, deoarece Andrews a ajuns în Tabăra de Bază când expediția de schi era aproape de final.

Traseul ales pentru expedție

La început, am optat pentru traseul din stânga culoarului Geneva Spur, care, situat imediat la stânga crestei Pintenul Geneva, duce direct la Pasul Sudic. Am decis să modific traseul inițial din cauza îngrijorărilor legate de avalanșele provenite de pe culoarul Feței Lhotse. Din acest motiv, nu am instalat Tabăra 3, deoarece zăpada se afla peste gheața solidă, iar construirea unei platforme adecvate s-a dovedit a fi extrem de dificilă. Totuși, în timpul primei mele rotații de aclimatizare, am stat temporar la altitudinea Taberei 3, o etapă crucială pentru aclimatizarea mea, după care am scos cortul.

Linia de cățărare

Traseul ales a trecut între Pilonul Sudic, urmând parțial Traseul Polonez până la baza sa, și apoi a continuat direct către Pasul Sudic. Aceasta a reprezentat o variantă nouă și interesantă din perspectiva schiului.

Incidentul avalanșei

Deși imaginile și clipurile video reflectă momente de triumf, expediția a fost marcată și de dificultăți, incluzând o avalanșă care a afectat mai mulți membri ai echipei. Pe 14 septembrie, am încercat să atingem vârful, însă în noaptea dinaintea ascensiunii, au căzut aproximativ 20 de centimetri de zăpadă proaspătă. Din păcate, o parte a echipei a plecat puțin mai târziu, iar o mică alunecare de zăpadă s-a declanșat la jumătatea traseului spre Pasul Sudic, sub Pintenul Geneva, lovind ultimii patru alpiniști de pe pantă.

Se aflau sub bergschrund, acolo unde traseul dintre Tabăra 2 și zid se întrerupe. A fost un moment de shock pentru ei, dar din fericire, nu au suferit răni grave și s-au întors în siguranță la Tabăra 2. Eram mai sus și, după ce am confirmat prin radio că toată lumea este în siguranță, ne-am continuat ascensiunea.

Impactul asupra echipei

Avalanța a surprins doi șerpași și doi cameramani, care nu au putut avansa. Aceștia au escaladat Everestul anterior, iar din start am sperat că vor putea filma cât mai sus. Coborârea a fost realizată pe schiuri de la vârf până în tabăra de bază, fără a necesita rapel.

Experiența coborârii

Creasta vârfului era acoperită de o cantitate semnificativă de zăpadă proaspătă, necesitând o atenție sporită din partea mea datorită abruptului și a zăpezii slabe. După acea secțiune, condițiile au fost mai favorabile. Cea mai provocatoare parte a coborârii a fost între Vârful Sudic și deasupra Treptei Hillary, unde zăpada era abruptă și densă, necesitănd un efort considerabil pentru a progresa. Această secțiune ne-a consumat cel mai mult timp.

În final, coborârea cu schiurile a fost plăcută, alunecând pur și simplu pe linia crestei. A fost o activitate care a cerut concentrare, dar nu a fost extrem de dificilă. Am evitat secțiunea cea mai predispusă la avalanșe (Fața Lhotse), schiind pe aceeași linie utilizată și în ascensiune.

Condiții Favorabile pe Everest

Pe parcursul celei de-a doua încercări de a ajunge pe vârf, condițiile meteorologice s-au dovedit a fi favorabile. În contrast cu prima încercare, când a fost necesar să ne retragem de la Pasul Sudic din cauza zăpezii abundente, după câteva zile stratul de zăpadă s-a stabilizat, reducând semnificativ riscul de avalanșă. Astfel, în timpul celei de-a doua ascensiuni, zăpada s-a dovedit a fi fermă până la Pas, facilitând urcarea cu bețele de schi.

Oprirea în Tabăra 2

În cadrul expediției, schiorul a decis să se oprească în Tabăra 2, nu din cauza oboselii, ci din motive de siguranță. Cascada de gheață s-a dovedit a fi extrem de instabilă după-amiază. „Oprirea la Tabăra 2 a fost planificată de la început. După ora 8 dimineața, această zonă a devenit foarte periculoasă, așa că, pentru a o traversa în siguranță, era necesar să o facem foarte devreme dimineața. Astfel, am decis să petrec noaptea aici, fiind singura opțiune rezonabilă și sigură,” a declarat el.

Riscuri pe Terenul de Gheață

Bargiel a menționat că avalanșele proveneau de pe versantul Nuptse și de pe umărul Everestului, iar până la prânz, terenul de pe ghețar devenea instabil. „Era foarte ușor să te trezești într-o crevasă,” a adăugat el. Strategia de coborâre a fost aleasă cu grijă, având în vedere siguranța. A fi prins într-o alunecare de zăpadă pe Everest nu era o opțiune viabilă pentru Bargiel.

Alegerea Echipamentului și a Terenului

„Nu aveam un rucsac de avalanșă, iar pe o față de această amploare, echipamentul nu ar fi avut un impact semnificativ. De la bun început, scopul a fost să evităm mișcările în condiții periculoase. Acesta este principiul esențial: evităm terenul de avalanșă, rămânem în siguranță și acționăm doar când condițiile sunt favorabile,” a explicat el. Spre deosebire de Alpi, unde schiorii pot accepta un risc mai mic, pe Everest este crucial să se evite complet situațiile de pericol.

Provocările Schiatului pe Cascada de Gheață Khumbu

Chiar dacă cantitatea de zăpadă a fost un avantaj, schiatul pe cascada de gheață Khumbu rămâne o provocare majoră. Bargiel a detaliat traseul său, care a urmat o linie similară cu cea a lui Davo Karnicar, înainte de a se întoarce spre umărul Everestului și de a tăia la stânga, sub seracul imens de la Nuptse. Din acel punct, a schiat până la ultimele porțiuni de zăpadă și gheață, ajungând la altitudinea Taberei de Bază, unde a fost nevoit să continue pe jos pe teren glaciar, acoperit de roci și resturi.

Experiența Unică a Expediției

„Pentru mine, a fost ceva cu adevărat special. La început, nu credeam că va fi posibil să cobor cu schiurile de pe cascada de gheață. Fiecare expediție îmi arată că ghețarul se schimbă în fiecare sezon, deci nu este niciodată la fel. Trebuie să-l abordezi cu o nouă perspectivă de fiecare dată și să construiești totul de la zero,” a concluzionat el.

Omagiu pionierilor schiului de mare altitudine

Bargiel a subliniat importanța efortului de echipă în realizarea performanțelor în schiul de mare altitudine, aducând omagiu în mod special pionierilor acestui sport. Printre aceștia, el l-a menționat pe Hans Kammerlander, care a încercat curajos să schieze pe Everest în 1996. Bargiel a explicat că, deși a fost o coborâre parțială, condițiile de sezon nu au permis o coborâre completă, mai ales având în vedere că încercarea a avut loc în luna mai, un moment dificil pentru astfel de activități.

Kammerlander a reușit să urce Everestul într-un timp impresionant de 16 ore și 45 de minute, coborând pe schiuri în aceeași zi. De asemenea, Bargiel l-a evidențiat pe Davo Karnicar din Slovenia, care a realizat prima coborâre completă pe Everest cu schiurile, deși a folosit oxigen pentru o scurtă perioadă. Karnicar a parcurs întregul traseu de la vârf până în tabăra de bază, trecând prin cascada de gheață, o provocare considerabilă.

În încheiere, Bargiel a avut cuvinte de apreciere pentru Fredrik Ericsson din Suedia, menționând că acesta l-a inspirat să creadă că este posibil să schiezi de pe cele mai înalte vârfuri. Ericsson a avut o carieră dedicată muncii în munți înalți și a demonstrat un spirit admirabil, motivându-l pe Bargiel să îndrăznească și să încerce să cucerească K2.