Editorial

România privește din nou aceeași reprezentație obosită: puterea își trece în palmares autostrăzile începute de alții, își botează eșecurile drept reforme, amenință primarii și caută economii în buzunarele gravidelor, nou-născuților și persoanelor cu dizabilități.

Când bilanțul nu mai poate fi apărat, începe parada. Se taie panglici, se organizează conferințe și se inventează vinovați. Meritele urcă spre Palatul Victoria, iar costurile coboară întotdeauna spre cetățean.

Bolojan a venit la fotografie, nu la fundația autostrăzii

Ilie Bolojan anunță festiv deschiderea unui nou tronson al Autostrăzii Moldovei. Camerele sunt pregătite, discursurile la fel. Din imagine lipsește însă un amănunt: actualul premier interimar nu a pornit proiectul, nu a contractat lucrările și nu a impus ritmul în care a fost construită cea mai importantă arteră rutieră din Moldova.

Autostrada A7 este rezultatul unei munci administrative întinse pe mai mulți ani. Etapele decisive au fost parcurse în mandatul lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor, când proiectele au fost contractate, șantierele au fost împinse înainte și constructorii au fost obligați să respecte termene mai dure.

Nicio autostradă nu aparține unui singur politician. Tocmai de aceea este indecent ca un premier venit la finalul lucrărilor să transforme infrastructura publică într-un trofeu personal. Bolojan poate participa la inaugurarea tronsonului Adjud–Bacău, dar nu poate rescrie cu o postare pe Facebook istoria betonului turnat înaintea mandatului său. Anunțul premierului arată grija pentru imagine; calendarul proiectului arată cine a dus greul.

Bolojan a ales fotografia. Fundația fusese deja turnată.

„Transparența” lui Pîslaru, servită după ratarea jalonului

Aceeași tehnică este folosită în cazul noii legi a salarizării. Ministrul interimar Dragoș Pîslaru a prezentat versiunea finală a proiectului după ce adoptarea sa eșuase și după ce jalonul din PNRR, de care depindeau aproximativ 770 de milioane de euro, devenise practic imposibil de îndeplinit la termen.

Este adevărat că variante ale proiectului au fost făcute publice în mai și în iulie. Prin urmare, afirmația că întreaga lege a fost ținută complet secretă nu se susține. Dar nici spectacolul organizat acum de Pîslaru nu poate fi numit succes.

O lege publicată în fragmente, negociată fără rezultat și prezentată în versiune finală după ratarea termenului nu este o reformă livrată. Este autopsia unei reforme.

Pîslaru dă vina exclusiv pe PSD. Realitatea este mai incomodă: puterea executivă, partidele parlamentare și ministerul care a redactat proiectul nu au reușit să construiască o majoritate, să răspundă convingător sindicatelor și să livreze jalonul. Nici PNL nu a transformat proiectul într-o mare bătălie parlamentară. Nici partenerii de guvernare nu l-au susținut necondiționat. Iar publicarea versiunii finale în ultima clipă nu spală responsabilitatea celor aflați la butoane. Pîslaru recunoaște eșecul adoptării, dar îl atribuie PSD.

Când guvernezi, nu poți transforma permanent Opoziția în alibi. Lozinca „grelei moșteniri” nu mai ține loc de rezultat.

PNRR: amenințările nu pot înlocui administrația

La începutul lunii august, dintre cele peste 15.000 de investiții locale finanțate prin PNRR, mai mult de 4.500 nu erau recepționate. Peste 2.000 au fost finalizate sau recepționate în cursul lunii, ceea ce demonstrează că autoritățile locale și constructorii s-au mobilizat.

Pentru proiectele rămase, discursul lui Bolojan se transformă însă rapid în avertisment: lucrările nefinalizate la termen vor trebui continuate din bugetele locale, iar unele administrații ar putea ajunge să ramburseze bani dacă investițiile nu sunt încheiate până la sfârșitul anului. Datele și condițiile anunțate de premier trebuie privite cu toată seriozitatea.

Dar amenințarea contabilă nu este politică publică.

Guvernul trebuia să inventarieze din timp fiecare proiect aflat în dificultate, să separe întârzierile provocate de constructori de cele administrative și să intervină acolo unde blocajele depindeau de instituțiile centrale. Bugete aprobate târziu, facturi amânate și circuite birocratice sufocante nu pot fi șterse printr-o teleconferință organizată în ultima săptămână.

Un guvern responsabil nu așteaptă marginea prăpastiei pentru a le striga primarilor să sară mai repede. Îi ajută să nu ajungă acolo.

Reforma care începe cu gravida și persoana cu dizabilități

La București, Ciprian Ciucu a găsit propria versiune a reformei prin tăiere: eliminarea Voucherului Materna, restrângerea stimulentului pentru nou-născuți și suspendarea acordării de noi drepturi în programul destinat adulților cu dizabilități.

Situația financiară este reală. Primăria a acumulat restanțe de peste 650 de milioane de lei pentru aproximativ 52.000 de beneficiari ai stimulentului de 500 de lei. Nu este o sumă nesemnificativă și nu trebuie ascunsă. Dar această gaură reprezintă și certificatul unui eșec administrativ prelungit.

Programul Materna costă aproximativ 24 de milioane de lei anual. Stimulentul pentru nou-născuți ar urma să scadă de la 2.500 la 2.000 de lei și să fie acordat numai unor categorii vulnerabile. Propunerile și impactul lor au fost prezentate aici.

Este revoltător reflexul politic. Când apar problemele bugetare, curajul reformator nu se îndreaptă spre aparatul supradimensionat, contractele discutabile sau risipa instituțională. Se materializează direct în fața gravidei care are nevoie de analize și a persoanei cu dizabilități care încearcă să trăiască dintr-un venit insuficient.

Puterea numește asta disciplină financiară. Pentru cei loviți, este doar abandon ambalat în limbaj administrativ.

Fritz nu își poate emite singur o derogare de la lege

Dominic Fritz are dreptul să conteste o lege și să invoce dreptul european. Poate sesiza instituțiile competente și poate cere controlul instanțelor. Ceea ce nu poate face este să se proclame singur exceptat de la aplicarea unei norme pentru că o consideră incompatibilă cu dreptul Uniunii Europene.

Fritz a pierdut definitiv litigiul privind raportul ANI referitor la conflictul de interese. Aceasta nu este o condamnare penală, cum greșit susțin unii dintre adversarii săi, dar este o hotărâre definitivă pe care un lider politic nu o poate trata ca pe un sondaj nefavorabil.

Afirmația că nu va pleca și că problema nu este despre el, ci despre dreptul european, sună eroic numai dacă eliminăm din ecuație principiul elementar al statului de drept: un ales nu își judecă singur cauza și nu stabilește singur ce normă i se aplică. Declarațiile și situația juridică sunt prezentate de Adevărul.

USR a câștigat voturi predicând integritatea. Tocmai de aceea standardul trebuie să fie mai ridicat, nu reinterpretat atunci când ajunge la propriul președinte. Integritatea care funcționează numai împotriva adversarilor nu mai este principiu. Este armă de partid.

Pahonțu și memoria activată la comandă

În cazul șefului SPP, Lucian Pahonțu, responsabilitatea politică principală se află la președintele României și în CSAT. Potrivit Legii de organizare a SPP, directorul serviciului este numit de președinte la propunerea CSAT. PSD nu are o pârghie unilaterală prin care să îl demită.

Nicușor Dan spune că nu vede motive pentru demitere și că SPP funcționează profesionist. În același timp, recunoaște că nu a făcut o evaluare managerială individuală a lui Pahonțu. Aici apare contradicția: cum poate fi închisă atât de categoric o controversă înaintea unei evaluări serioase?

Documentele consultate de Recorder îl plasează pe Pahonțu, atunci comandant de pluton în Trupele de Securitate, în zona Intercontinentalului în noaptea de 21 decembrie 1989. El a susținut că nu a avut contact cu manifestanții. Aceste fapte trebuie cercetate, nu transformate nici în sentință improvizată, nici în subiect îngropat prin autoritatea funcției prezidențiale. Poziția lui Nicușor Dan și informațiile cunoscute impun o evaluare transparentă.

Este însă grețoasă și memoria selectivă a unei părți din clasa politică. Unii dintre cei care descoperă astăzi lustrația l-au susținut ani întregi pe Traian Băsescu, declarat definitiv de instanță colaborator al Securității. Ipocrizia trecutului nu îl absolvă pe Pahonțu, dar nici indignarea prezentului nu poate șterge ipocrizia.

Aceasta este adevărata guvernare pe minus

Guvernarea pe minus nu se măsoară numai în tabele economice. Este, înainte de toate, un reflex politic:

Meritele sunt confiscate. Eșecurile sunt externalizate. Primarii sunt amenințați. Opoziția este făcută vinovată pentru legile pe care Guvernul nu le-a adoptat. Iar nota de plată ajunge la salariați, pensionari, gravide, copii și persoane cu dizabilități.

Ilie Bolojan și oamenii săi vor să pozeze în administratorii neînduplecați care pun ordine într-o țară risipitoare. Dar autoritatea fără asumare nu este reformă. Este aroganță. Disciplina aplicată exclusiv celor fără putere nu este curaj. Este cruzime bugetară.

România nu are nevoie de încă o paradă. Are nevoie de conducători care răspund pentru ceea ce au făcut, pentru ceea ce au ratat și pentru oamenii pe care îi sacrifică.

Restul este propagandă cu panglică tricoloră.